Marius Șumudică a răbufnit după eșecul din Turcia: "Astea nu sunt scuze!"

Marius Sumudica Gaziantep Turcia Fotbal extern Marius Șumudică, antrenor Gaziantep
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Noiembrie 2023, 18:49
Data actualizarii: Sambata 25 Noiembrie 2023, 18:48

Gaziantep - Ankaragucu s-a încheiat 0-1.

Cele două echipe s-au întâlnit în a 13-a etapă din primul eșalon al Turciei, pe stadionul "Gaziantep". La capătul celor 90 de minute, echipa la care se află și Olimpiu Moruțan, Ankaragucu, a plecat acasă cu toate cele trei puncte.

Marius Șumudică a răbufnit după eșecul din Turcia: "Astea nu sunt scuze!"

După meci, Marius Șumudică a vorbit în presa din Turcia și a avut câteva remarci la adresa arbitrajului. De asemenea, tehnicianul lui Gaziantep a precizat că echipa sa nu a reușit să-și creeze destule ocazii.

"A fost un meci în care noi am jucat foarte prost și în care nu am reușit să ne creăm ocazii. În mod normal, suntem o echipă care își găsește poziții și care marchează atunci când joacă acasă. A fost un meci strâns.

Dacă i-am fi întrebat înaintea meciului, adversarii noștri și-ar fi dorit un rezultat de egalitate. Și-au creat ocazii. Am primit un gol în ultimele secunde ale primei reprize. Noi nu am folosit timpul în favoarea noastră, ei au făcut acest lucru.

Au fost pe jos tot meciul. Le-am urmărit jocul. Îmi doresc să fi fost mai inteligenți și să fi folosit timpul în favoarea noastră. Arbitrul l-a ignorat tot timpul pe portarul lor. 

Astea nu sunt scuze, noi nu am obținut încă nimic. Mai avem mult de lucru. Am câștigat doar 15 puncte, trebuie să ne luptăm mai mult", a spus Marius Șumudică, potrivit haberturk.com.

Gaziantep - Ankaragucu 0-1

Cu Florin Niță, Alexandru Maxim și Denis Drăguș titulari, echipa lui Marius Șumudică a pierdut duelul de pe teren propriu cu Ankaragucu. De cealaltă parte, Olimpiu Moruțan a fost titular și a contribuit decisiv la golul marcat de oaspeți. 

Fotbalistul român, despre care Marius Șumudică a avut doar cuvinte de laudă înainte de duelul direct, a pasat decisiv pentru reușita lui Uludag în al patrulea minut de prelungiri. Astfel, Ankaragucu a urcat pe locul 11 în clasament, având un punct avans față de gruparea antrenorului român. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!