Ce coincidență fotbalistică! După ce au ajuns față în față, după tragerea la sorți pentru optimile Ligii Europa, FCSB și Lyon au jucat câte o partidă mare în campionatele interne din România, respectiv Franța. Cu rezultate diametral opuse!
Dacă gruparea bucureșteană și-a învins marea rivală, Dinamo, scor 2-1, în schimb, Lyon a cedat, acasă, în cel mai așteptat meci al rundei cu numărul 23 din Ligue 1.
În confruntarea cu PSG, gazdele au fost surclasate de formația pariziană, cea mai tare din Franța. Hakimi (53 și 85) și Dembele (59) au marcat pentru oaspeți, în timp ce Lyon a punctat prin Cherki (83) și Tolisso (90+2). Lyon – PSG s-a terminat cu scorul de 2-3 pentru formația vizitatoare.
PSG rămâne în fruntea ierarhiei, cu 59 de puncte, și e ca și campioană deja, în condițiile în care are un avans de 13 puncte față de Marseille, ocupanta locului secund.
Lyon e abia pe 6, cu 36 de puncte.
În prima manșă din optimile Ligii Europa, FCSB va găzdui meciul cu Lyon, pe Arena Națională, pe 6 martie (ora 19.45). Returul va fi, în deplasare, pentru formația bucureșteană, pe 13 martie (ora 22.00).
Iată formula folosită de Lyon, în meciul cu PSG:
Lucas Perri – Kumbedi (Maitland-Niles 80), Clinton Mata, Niakhaté, Tagliafico – Matić (Lacazette - foto 64), Tessmann, Tolisso – Nuamah (Almada 64), Cherki, Fofana (Mikautadze 80).