VIDEO Luis Suarez revine la națională pentru duelul cu Lionel Messi! Selecționerul Marcelo Bielsa, ”obligat” să-l convoace pe atacant

Luis Suarez Lionel Messi Marcelo Bielsa nationala argentinei nationala Uruguay Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 14 Noiembrie 2023, 08:34
Data actualizarii: Marti 14 Noiembrie 2023, 08:35

Uruguay va întâlni Argentina în preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

Luis Suarez, autor a 10 goluri în 14 meciuri pentru Gremio în Brazilia, va reveni la naţionala Uruguayului. 

Convocat pentru prima dată luni de noul selecţioner al Uruguayului, Marcelo Bielsa, fostul atacant al FC Barcelona se va reîntâlni cu prietenul său Lionel Messi, de asemenea în vârstă de 36 de ani, convocat de Lionel Scaloni pentru meciul de joi din America de Sud, din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, scrie news.ro.

Bielsa, care a preluat funcţia de selecţioner al Uruguayului în luna mai, nu l-a convocat pe "El pistolero" pentru primele patru meciuri de calificare la Cupa Mondială din Statele Unite, Canada şi Mexic, după campania slabă a Uruguayului la Cupa Mondială, în urma căreia a fost eliminat în faza grupelor din Qatar.

Luis Suarez, un fenomen în Brazilia la aproape 37 de ani

Uruguay se află în prezent la cinci puncte în spatele Argentinei, liderul grupei sud-americane de calificare, şi la egalitate de puncte cu Brazilia şi Venezuela.

Atacantul uruguayan Luis Suarez, care va împlini 37 de ani în ianuarie, a făcut un nou meci senzațional pentru Gremio Porto Alegre, în 4-3 în deplasare cu Botafogo săptămâna trecută, derby din etapa a 33-a din campionatul Braziliei.

La 3-1 pentru gazde, Un hat-trick senzațional al uruguayanului (50, 53 și 69) a adus victoria pentru Gremio, iar finalul din Campeonato Brasileiro Série A se anunță unul incendiar.

Luis Suarez, golgheterul de la Ajax Amsterdam, Liverpool, Barcelona sau Atletico Madrid, a ajuns la 23 de goluri și 16 assist-uri în cele 48 de meciuri jucate la Gremio în 2023 în toate competițiile.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!