Cesc Fabregas, fostul mare mijlocaș al Barcelonei, actual antrenor la Como, a zburat de urgență la Londra pentru a negocia despărțirea de actualul său club și a semna cu "nerazzurrii", susține Ilmessaggero.

După despărțirea de Simone Inzaghi, oficialii lui Inter s-au mișcat rapid pe piața antrenorilor. Iar alesul, potrivit sursei de mai sus, este Cesc Fabregas. Catalanul, care a impresionat pe banca lui Como, l-a convins pe Beppe Marotta, luându-i fața românului Cristi Chivu, care era favorit în urmă cu două zile, potrivit presei din "Cizmă".

Fabregas, misiune la Londra

Italienii indică faptul că Fabregas, care anterior refuzase oferte de la Bayer Leverkusen, RB Leipzig și AS Roma, se află în prezent la Londra. Scopul deplasării: o întâlnire decisivă cu Mirwan Suwarso, proprietarul lui Como, aflat în Anglia pentru o conferință. 

Spaniolul nu este doar antrenorul echipei lombarde, ci și partener într-un proiect ambițios, iar conducerea dorește să ducă echipa în elita fotbalului. Cu toate acestea, de la sediul Interului răzbate un optimism molipsitor, scrie Ilmessaggero, așteptându-se un verdict favorabil chiar astăzi sau mâine.

Relațiile bune dintre Inter și Como ar putea facilita mutarea.