OFICIAL Incredibil: FC Mariupol, echipă din Ucraina desființată din cauza războiului, renaște în Brazilia și va juca în campionatul Paranaense!

FC Mariupol AA Batel Brazilia parana razboiul din Ucraina Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 25 Aprilie 2023, 12:01
Data actualizarii: Marti 25 Aprilie 2023, 12:03

Oficialii au explicat în ce va consta ”transformarea” clubului de fotbal ucrainean.

O comunitate ucraineană din sudul Braziliei a decis să transforme echipa locală de fotbal în FC Mariupol, o formaţie de primă ligă din Ucraina, desfiinţată după invazia rusă de anul trecut, în semn de solidaritate cu ţara răvăşită de război, transmite Reuters.

Anunțul clubului AA Batel din Parana, Brazilia

AA Batel, o echipă din regiunea Prudentopolis, din statul Parana, a anunţat luni că va prelua echipamentul, stema şi logoul formaţiei ucrainene, la un an după ce sediul clubului şi stadionul au fost distruse de ruşi în ceea ce Moscova numeşte ''operaţiune militară specială''.

''Clubul (FC Mariupol) reprezintă identitatea comunităţii noastre şi comunitatea noastră este formată în procent de peste 70% din ucraineni şi descendenţi ucraineni'', a declarat preşedintele echipei AA Batel, Alex Lopes.

''Ucraina a susţinut întotdeauna talentele fotbalului brazilian şi a devenit o poartă importantă pentru jucători ca să intre pe piaţa europeană. Această iniţiativă este minimum ce puteam face pentru a ajuta să păstrăm clubul în viaţă şi să dăm speranţă ucrainenilor din întreaga lume'', a mai spus Lopes.

Declarațiile vicepreședintelui clubului FC Mariupol

Vicepreşedintele clubului FC Mariupol, Andri Sanin, a spus, la rândul său: ''Le suntem recunoscători celor de la AA Batel. Războiul a fost devastator pentru oraşul nostru, dar să avem o ofertă ca această echipă de fotbal aflată de cealaltă parte a lumii să ţină numele viu în vremuri negre din istoria noastră este imposibil de exprimat cât de mult înseamnă pentru noi'', conform Agerpres.

FC Mariupol, club fondat în 1992, a evoluat în prima ligă ucraineană şi s-a calificat cel mai recent în cupele europene în sezonul 2019-2020 în Europa League.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!