Ianis Hagi a fost jucătorul lui Rangers, în acte, între 2020-2025, iar la această formație scoțiană a cunoscut cea mai bună perioadă din cariera sa de până acum.

Chiar dacă aventura sa pe „Ibrox Park“ a inclus și o accidentare gravă, care l-a ținut pe tușă un an, plus un împrumut la Alaves (Spania), Ianis s-a declarat un fan pe viață al celor de la Rangers. Dragostea suporterilor a făcut ca românul să treacă inclusiv peste un ultim sezon urât, în care a fost trimis la echipa a doua, a fost nevoit să accepte o micșorare salarială, pentru ca, într-un final, cu greu să fie reprimit la prima echipă. 

Chiar și așa, Rangers a refuzat prelungirea contractului lui Ianis, susținând că acesta e incompatibil cu planurile managerului Russell Martin. Timpul a arătat însă că Rangers e pe un drum greșit!

Hearts dă de pământ cu Celtic și Rangers, în Scoția!

După plecarea lui Ianis Hagi, în vară, Martin n-a rupt nici el gura târgului, la Rangers. Dovadă și faptul că a fost înlocuit de pe bancă, în octombrie, după doar 17 meciuri! Între timp, la Rangers a fost instalat neamțul Danny Rohl. Dar nici acesta nu reușește să aducă echipa pe linia de plutire.

Astăzi, Rangers a pierdut, din nou, în campionat: 1-2 cu Hearts, în deplasare. De remarcat că Hearts face un sezon formidabil, în Scoția: are patru victorii, în cele patru meciuri jucate cu Celtic și Rangers. Și e lider după 18 etape, având un avans de 6 puncte față de locul 2, ocupat de Celtic.

De remarcat că, de când există Scottish Premier League, începând din 1998, titlul a fost câștigat doar de Celtic și de Rangers! Așadar, Hearts poate deveni campioană, în premieră, în această întrecere. 

Hearts are, totuși, patru titluri cucerite în Scoția, însă în alte vremuri: 1894–95, 1896–97, 1957–58, 1959–60.