Unul dintre aceștia este Christian Panucci, fostul jucător trecut pe la formații de top precum AC Milan, Real Madrid, Chelsea, Inter sau AS Roma. Panucci susține că la valoarea starurilor lui Inter, pretențiile ar trebui să fie mult mai mari.
Fostul coleg al lui Cristi Chivu a dat de pământ cu Inter după ce a făcut eventul: ”Nu au fost la terapie intensivă!”
Deși Cristi Chivu și Inter au impresionat lumea fotbalului în acest sezon în care au reușit eventul cupă-campionat, există însă și contestatari.
De altfel, Panucci a transmis că Inter Milano nu ar trebui să își caute scuze pentru acest sezon în dezastrul petrecut stagiunea trecută când, deși nerazzurrii sperau la o triplă, însă au rămas fără niciun trofeu.
”Sunt jucători puternici și joacă la Inter Milan, nu putem să-i răsfățăm mereu; este clar că trebuie să câștige. Mi se pare că a fost un sezon foarte bun, da, dar trebuiau să-l facă. Iar în Europa nu au reușit.
Lovitura în moral după anul trecut? În fotbal au primit-o cu toții, dar nimeni nu a ajuns la terapie intensivă… Pare că mereu se încearcă protejarea acestei echipe după înfrângerile de anul trecut. Repet, nu au ajuns în spital la terapie intensivă.
Pentru mine, sezonul merită nota 8,5, dar în Europa au avut prestații slabe. Primul obiectiv nu poate fi campionatul”, a spus Christian Panucci, citat de TMW.
VIDEO Rezumat Lazio - Inter 0-2
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News





























