"Nu există o influenţă mai bună în vestiar" decât a lui Cristiano Ronaldo, a declarat selecţionerul Portugaliei, Roberto Martinez.

Cristiano Ronaldo, care a împlinit 41 de ani pe 5 februarie, rămâne un jucător important pentru naţionala Portugaliei. Roberto Martinez mizează mai mult ca oricând pe cvintuplul câştigător al Balonului de Aur pentru Cupa Mondială din 2026, care va avea loc între 11 iunie şi 19 iulie.

Martinez a vorbit despre impactul lui Ronaldo: "Îi observăm mereu pe jucătorii care fac parte din echipa naţională. Îi analizăm mereu în funcţie de trei criterii. Primul este talentul lor, cu alte cuvinte calităţile pe care le pot aduce echipei naţionale. Al doilea este experienţa lor. Al treilea este atitudinea lor. Cred că atunci când lucrezi cu cineva precum Cristiano (n.r. - Ronaldo), îi vezi talentul şi, datorită longevităţii sale, a reuşit să se adapteze. Înainte, era mai mult o extremă care căuta situaţiile unu la unu. Astăzi, este mai mult o referinţă, un număr 9 în careu, cu deplasările sale printre linii şi recordurile sale de goluri. În acest sezon, a marcat 25 de goluri în 30 de meciuri".

Potrivit Agerpres, Roberto Martinez a continuat cu laudele la adresa lui CR7, spunând că acesta e obsedat să fie tot mai bun.

"Impresionant la Cristiano este atitudinea sa. Nu am lucrat niciodată cu un jucător care, în fiecare dimineaţă, să se concentreze atât de mult pe îmbunătăţirea performanţei sale pe parcursul zilei. Aşadar, cred că este un exemplu care ilustrează responsabilitatea pe care o avem ca staff tehnic: dacă l-am putea păstra pe Cristiano pentru totdeauna, ar fi cea mai uşoară modalitate de a-i antrena pe jucătorii noi care vin la echipa naţională. Dorinţa lui, obiectivul său, este să profite la maximum de fiecare zi pentru a se perfecţiona. Acesta este secretul longevităţii sale. Secretul atingerii acelui obiectiv în fiecare dimineaţă şi acea sete de victorie. Pentru noi, nu există o influenţă mai bună decât să-l avem pe Cristiano în vestiar", a adăugat tehnicianul.