Estonianul Joonas Tamm a impresionat în perioada petrecută la FCSB. A evoluat un singur sezon (2022-2023) în culorile lui FCSB, dar a intrat în dizgrația patronului Gigi Becali.

Joonas Tamm rămâne fără echipă! Bulgarii anunță dezastrul la Botev Plovdiv

Fundașul central a evoluat în 44 de meciuri și a reușit să marcheze de trei ori. Fotbalistul și-ar fi dorit să își continue cariera la FCSB, însă, în cele din urmă, s-a văzut nevoit să plece de la echipă și să semneze în Bulgaria cu Botev Plovdiv.

Sezonul trecut, Botev Plovdiv a încheiat pe locul cinci în Bulgaria, o clasare considerată slabă de bulgari. Patronul echipei, oligarhul Anton Zingarevich a primit o interdicție de 10 ani de a intra pe teritoriul Bulgariei, astfel că topsport.bg scrie că bugetul clubului ar putea fi redus drastic, iar jurnaliștii din țara vecină se tem chiar că Botev Plovdiv ar putea fi desființată.

Până atunci însă, bulgarii susțin că cinci jucători importanți, printre care se află și Joonas Tamm, au șanse mari să părăsească echipa. Contractele lor vor expira la finalul lunii, iar conducerea clubului nu își dorește să le ofere o prelungire. Jonas Tamm, Ivelin Popov, Atanas Chernev, Yannis Karabelov și Antonio Perera sunt jucătorii aflați în această situație.  

Astfel, având în vedere că rămâne liber de contract, rămâne de văzut spre ce destinație se va îndrepta Jonas Tamm, cotat acum la 500.000 de euro.

  • JK Viljandi, FC Flora, Sampdoria, Norrkoping, Sylvia, Trelleborg, Sarpsborg 08, Korona Kielce, Lillestrom, Desna, Vorskla Poltava și FCSB sunt echipele din CV-ul fundașului eston.