Ali Saleh, jucătorul naționalei Emiratelor Arabe Unite, a promis că echipa sa va intra pe teren montată la maximum pentru a obține calificarea visată de o națiune întreagă.

Chiar dacă antrenorul Cosmin Olăroiu a pus accentul pe recuperarea fizică și mentală într-un timp extrem de scurt, jucătorii par să fi asimilat perfect discursul tehnicianului român și sunt gata de luptă.

Mesaj pentru fani: "Impactul vostru va fi uriaș!"

Într-o declarație plină de încredere, Ali Saleh a subliniat că, deși partida se anunță una dificilă, moralul echipei este la cote maxime. Acesta le-a promis suporterilor o abordare agresivă încă din primul minut.

"Știm importanța meciului care urmează și suntem conștienți că va fi dificil, dar încrederea în forțele noastre este puternică. Obiectivul nostru este să câștigăm și să ne calificăm, cu voia lui Dumnezeu", a spus Saleh, adăugând: "Așa cum am avut o repriză secundă puternică în meciul precedent, ne propunem să începem cu același spirit și să facem o performanță de excepție care să ne aducă victoria".

În ciuda faptului că fanii Emiratelor au primit doar 8% din biletele stadionului, Saleh a ținut să le transmită că prezența lor va conta enorm. "Știm că numărul fanilor noștri în tribune este limitat, dar impactul lor va fi foarte mare. Simțim sprijinul suporterilor noștri de peste tot, iar asta ne motivează puternic să dăm tot ce avem mai bun", a încheiat jucătorul.