Sorana Cîrstea (36 de ani, 16 WTA) a ajuns la trei înfrângeri în ultimele patru meciuri oficiale, după un meci cedat în fața australiencei Maya Joint (20 de ani, 94 WTA), scor 6-3, 7-6 (4), în turul inaugural al competiției WTA 500 de la Tokyo.
Sportiva din România a rezistat 93 de minute pe teren, dar nu a reușit să evite o nouă prestație modestă în jocul de serviciu.
Sorana Cîrstea, al patrulea eșec în ultimele cinci meciuri oficiale
Cîrstea a suferit patru break-uri pe durata partidei, permițându-i adversarei să se distanțeze la 2-0 și 4-2, în primul set, pe când în al doilea a revenit de la 0-3 pentru a conduce cu 4-3 și 5-4, înainte ca setul să fie împins în tiebreak.
Joint a ratat o singură minge de meci înainte de a reuși calificarea în faza ultimelor șaisprezece jucătoare, în care o va întâlni pe spanioloaica Cristina Bucșa.
Sorana Cîrstea urcă în clasamentul LIVE până pe cel mai înalt loc ocupat în carieră
Deși a pierdut surprinzător confruntarea cu Maya Joint, Sorana Cîrstea are parte de o surpriză plăcută, în urma acestei participări. Clasamentul actualizat o vede urcând o poziție, până pe locul al 15-lea.
Cîrstea are însă doar 20 de puncte adăpost în fața Amandei Anisimova și are nevoie ca Naomi Osaka și Alexandra Eala să nu reușească victorii consecutive, din acest moment, în Tokyo, pentru a putea rămâne pe locul 15.
Cîrstea, în fața a ceea ce poate rămâne ultimul turneu WTA din cariera de două decenii
40 de victorii și 17 înfrângeri indică palmaresul Soranei Cîrstea în sezonul 2026, cel mai bun din carieră, de până acum.
Dacă Sorana Cîrstea va decide retragerea definitivă din tenisul profesionist, la capătul sezonului, turneul WTA 250 de la Hong Kong - programat în săptămâna 2 - 8 noiembrie - va rămâne ultima întrecere oficială a carierei sale de peste două decenii.