„Edward Iordănescu va fi prezentat“: presa saudită anunță că fostul selecționer va semna un contract astronomic

„Edward Iordănescu va fi prezentat“: presa saudită anunță că fostul selecționer va semna un contract astronomic Fotbal extern

Fără angajament din vara anului trecut, tehnicianul de 46 de ani s-ar apropia, potrivit jurnaliștilor din zona Golfului Persic, de revenirea în iarbă.

Edward Iordănescu s-a ținut de cuvânt și, după ce a renunțat la postul de selecționer, a luat o pauză de un sezon pentru a se odihni. 

De remarcat că, în această perioadă, tehnicianul de 46 de ani a avut oferte, mai multe chiar, iar presa arabă a dat ca și sigură numirea sa, la Al-Taawoun, la începutul anului. Atunci însă, Edward Iordănescu a refuzat să preia din mers o formație de mijlocul clasamentului în Saudi Pro League. Loviți de această decizie a românului, șefii de la Al-Taawoun au luat o hotărâre surprinzătoare pentru fotbalul arab care, având resurse financiare mari, nu stă după niciun antrenor.

În cazul de față însă, Al-Taawoun a luat decizia, de a continua cu interimarul Mohammed Al-Abdali, cel care a și fost la un pas de a califica echipa în finala Ligii Campionilor Asiei 2. Această performanță a fost ratată însă, în mod dramatic, în fața celor de la Sharjah, echipa lui Cosmin Olăroiu.

Revenind la Edward Iordănescu, presa arabă a scris, în toată această perioadă, că românul a rămas în contact cu oficialii clubului Al-Taawoun. Așa se explică și anunțul pe care tocmai l-a făcut presa saudită pe rețelele de socializare.

Al-Taawoun e pe cale să finalizeze negocierile cu românul Edward Iordănescu. Acesta ar urma să preia echipa, pe baza unui contract valabil pentru doi ani, începând din noul sezon. Anunțul oficial al numirii va fi făcut, în curând“, au scris jurnaliștii arabi.

Potrivit informațiilor venite din zona Golfului Persic, Edward Iordănescu ar urma să primească 5 milioane de dolari de la Al-Taawoun pentru cei doi ani în care ar urma să pregătească gruparea din Saudi Pro League, aflată acum pe locul 7 în campionat.

Clasamente oferite de Sofascore
00:35
live
SONDAJUL ZILEI
Cum se încheie Austria - România din preliminariile CM 2026 (sâmbătă 7 iunie, 21:45)?
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!