Fostul selecționer a clarificat situația într-o întâlnire prelungită cu patronul clubului polonez, o discuție care a durat mai bine de o oră și care redesenează perspectivele antrenorului român.
Întâlnirea a fost dezvăluită de Daniel Stanciu, oficial la FC Argeș și un apropiat al familiei Iordănescu, care l-a vizitat recent pe tehnician în Polonia.
"Sâmbătă, a avut Legia un meci amical, în baza lor de pregătire. Am vizitat cu această ocazie și baza. Incredibil! Noi suntem la ani lumină. A fost și patronul echipei. A stat Edi de vorbă o oră și ceva cu el. Echipa este în reconstrucție. Starea lui de spirit este foarte bună", a povestit Daniel Stanciu, potrivit iAMsport.
Șefii clubului îi iau apărarea în fața criticilor
Această discuție vine ca un răspuns ferm la zgomotul mediatic din Polonia, unde postul lui Iordănescu a fost considerat în pericol după înfrângerile cu Samsunspor (0-1 în Conference League) și Gornik Zabrze (1-3 în campionat).
"Ar putea duce recentele înfrângeri la demisia lui Iordănescu? Am întrebat despre acest lucru. Am fost asigurați că nu se pune problema schimbării antrenorului", a transmis publicația poloneză Goal scria, prin jurnalistul Piotr Kozminski.
Cu toate acestea, Iordănescu nu a scăpat de critici. Un alt jurnalist, Wojciech Jagoda, l-a acuzat pe român de lipsă de concentrare: "Am impresia că el este cel care are dublă personalitate. Trăiește tot timpul cu un picior în Varșovia și cu celălalt în București. Și cred că nici asta nu ajută".
În prezent, Legia Varșovia se află pe locul șapte în campionatul Poloniei, cu 15 puncte acumulate în 10 etape.