Sport.ro a stat de vorbă cu Dragoș Firțulescu, fost fotbalist care a evoluat predominant ca mijlocaș stânga, dar și ca mijlocaș ofensiv sau aripă dreapta.
Cu o carieră ce s-a întins aproape două decenii, Firțulescu a jucat în România, Bulgaria, Cipru, Ungaria și India, adunând 231 de apariții, 16 goluri și 21 de pase decisive.
S-a retras pe 3 februarie 2024, la Lokomotiv Ruse (Bulgaria), iar de atunci și-a concentrat activitatea pe antrenorat și formarea juniorilor.
După retragere, Firțulescu și-a obținut licența A de antrenor și a lucrat ca secund la Malappuram FC (India) și Lokomotiv Ruse (Bulgaria).
În iulie 2025, a fondat propria academie de fotbal, FC Inter Ruse, care în doar șase luni a ajuns la peste 100 de juniori.
Academia pregătește copii pentru cluburi mari din România și Bulgaria, precum Ludogorets, Rapid sau FCSB, punând accent pe disciplină, educație și dezvoltare.
Interviu cu Dragoș Firțulescu
Salut, Dragoș! Cum merge cu academia?
Acum vreo patru ani de zile am început să văd că cariera mea de jucător e pe sfârșit și nu mai reușeam să prind echipele pe care mi le doream. Am început ca antrenor la echipe de copii aici în Bulgaria, în liga a treia. Nu credeam că mă voi descurca cu copiii, că e o muncă foarte grea, dar încet-încet am văzut că fac față.
Am început cu nouă copii născuți în 2013, iar în câteva luni aveam deja 33 de copii. Under 10.
Și de aici s-a extins…
Da, m-am extins. M-am chinuit să fac niște lucruri bune acolo, dar din păcate nu m-am înțeles cu conducerea. Mă refer la niște probleme minore: voiam să cumpăr niște mingi, nu aveau mingi pentru fiecare copil… Chestii de genul ăsta. Așa că am decis să-mi fac propria academie, să-mi fac singur școala de fotbal.
Dragoș Firțulescu, alături de Cosmin Moți
Sper acum să termin licențele și să fac pasul, încet-încet, spre echipele mari. Sunt acum la licența B. Până acum am fost la seniori doar cu un singur antrenor – John Gregory, mare antrenor care a antrenat Aston Villa, Leicester. Am fost secundul lui în India. De atunci n-am mai prins nimic și am zis să-mi fac școala mea de fotbal.
Mă bucur foarte mult că am făcut pasul ăsta. Am început cu vreo 40 de copii și în șase luni suntem aproape de 100. În principiu, școala e foarte bine pusă la punct, are o metodologie pe care o urmează toți antrenorii.
Câți antrenori aveți acum?
Suntem 5 antrenori deocamdată și avem și un antrenor de atletism. Ne-am luat un antrenor care îi învață pe copii coordonare, chestii elementare.
Aveți doar bulgari la academie?
Doar bulgari, da.
De unde numele? De ce Inter Ruse?
De la Inter Milano. A fost echipa mea preferată de mic. Au fost două echipe care mi-au plăcut de când am început fotbalul: Inter Milano de pe vremea când era Ronaldo brazilianul acolo și Universitatea Craiova de pe vremea când juca Ionuț Luțu.
Totul e inspirat de la Inter Milano. Acum, că e și Cristi Chivu acolo, e și mai interesant pentru noi. Sperăm să câștige campionatul anul ăsta.
Firțulescu (foto dreapta sus), alături de academia sa
Ce părere aveți despre Chivu la Inter?
O părere senzațională. În primul rând, felul în care vorbește și se expune la interviuri, cum dă credibilitate…
„Toți românii ar trebui să fie mândri de Cristi Chivu”
E greu să ajungi la nivelul ăsta. El a început de la copii, de la primavera. Apoi a făcut pasul la Parma și a reușit s-o salveze de la retrogradare, iar acum a primit încredere și libertate, pentru că italienii știu că e capabil de ceva mare.
Toți românii ar trebui să fie mândri de el. E la un nivel foarte înalt și nu știu câți au avut ocazia să ajungă acolo. Singurul de care îmi aduc aminte e Mircea Lucescu.
Cristi Chivu a fost un fotbalist extraordinar, a jucat la echipa națională, a rămas cumva în anonimat, n-a ieșit în presă și uite că, muncind mult și fiind serios, a ajuns la un nivel foarte înalt. Cred că mai are loc să urce și mai sus.
Ce ați prefera? Să ia Inter Milano Scudetto sau Craiova titlul?
(râde) Păi normal că Inter Scudetto! Inter a fost prima mea echipă. Așa am început, cu Ronaldo brazilianul. Abia după aia m-a dus tata pe stadion la Craiova.
Povești cu Victor Pițurcă și Reghecampf
La Craiova cu ce antrenor v-ați înțeles cel mai bine?
La Craiova primul care m-a promovat și cred că m-a ajutat cel mai mult la echipa mare a fost domnul Ovidiu Stîngă. Cu el am început să joc fotbal de seniori și m-a ajutat foarte mult atunci, venind cu școala olandeză. Se ocupa de mine și individual, mergeam la sală de forță, mai luam și prânzul câteodată.
Am avut mulți antrenori cu care m-am înțeles bine: Reghecampf, Victor Pițurcă…
Vreau să aud o poveste cu Reghecampf!
Cu „Reghe” țin minte că a venit la primul antrenament și a avut ceva din școala germană. Toți jucătorii stăteau în vestiar o oră și jumătate după antrenament. Ne uitam unii la alții și nu puteam să ne ridicăm. A fost un antrenament foarte greu. Poate de asta a și avut rezultate.
Și cu Pițurcă?
Cu „nea Piți” a fost la fel, disciplină. Avea o abordare a antrenamentelor specială. Țin minte că după o accidentare făceai separat cu preparatorul fizic și îți blestemai zilele. Vărsai la fiecare antrenament, mai bine nu te accidentai.
Puteam să jucăm cred că legate două meciuri cu nea Piți, atât de bine pregătiți eram. Și foarte mulți oameni din staff – n-aveai cum să miști stânga-dreapta, erau toți ochii pe tine, imediat afla omul ce faci.
Fostul winger sărbătorind un gol în tricoul lui Pandurii Tg Jiu
Și din toată cariera, cu ce antrenor v-ați înțeles cel mai bine?
Pe final de carieră am avut norocul, pot să spun așa, să mă întâlnesc cu antrenorul John Gregory. De opt ani de zile, de când am fost în India, el m-a adus acolo, am devenit secundul lui, apoi am mers amândoi în Bulgaria. Niște gesturi care dau dovadă că suntem apropiați.
Acum că stau să mă gândesc, doar la Craiova ați avut vreo 10 antrenori…
(râde) Care 10? 10 într-un an! Cred că de 10 ori l-am avut pe Nicolo Napoli.
„L-aș alege pe Sabău selecționer”
Hai să facem un exercițiu de imaginație. Dacă ar fi să puneți un fost antrenor de-al dumneavoastră la națională în locul lui Mircea Lucescu, pe cine ați alege?
L-aș alege pe Ioan Ovidiu Sabău. L-am avut la Târgu Mureș. N-am avut o perioadă neapărat bună cu el, dar au fost greșelile mele. El a încercat să le corecteze mereu și chiar regret că nu l-am ascultat la vremea respectivă. Mai greșești când ești tânăr.
Aș mai spune un antrenor cu care n-am lucrat: Edi Iordănescu. Am ținut legătura cu el. Știu că muncește foarte mult și de asta l-aș vedea înapoi la națională. Când face o alegere, cred că o gândește cel puțin o lună.
Fîrțulescu, în duel cu Arman Karamian
Mai urmăriți cumva fotbalul românesc?
Da, cum să nu-l urmăresc? Sezonul ăsta e foarte interesant. Părerea mea: dacă intră și FCSB, și CFR Cluj în play-off, va fi o bătaie foarte mare la campionat.
Cine credeți că intră în play-off?
Campioana cred că cele mai mari șanse le va avea Universitatea Craiova. Dar dacă intră în play-off, cred că și FCSB se apropie.
O altă echipă care cred că ar avea șanse e Rapid, dar parcă nu pot accelera cum trebuie. Au investit mult în centrele de copii și acolo trebuie răbdare. Îmi place structura clubului și cred că pe viitor vor avea o echipă foarte bună.
E o bătaie cruntă la titlu și îmi place că este așa. N-am văzut în viața mea un campionat atât de strâns.
Asta e benefic pentru fotbalul românesc. Mereu concurența scoate campioni. Dacă ai alți 4-5 colegi care să fie mai buni în domeniul tău, îți dai seama că te străduiești mult mai mult să faci totul mai bine. E benefic pentru toată lumea.
Trebuia să semneze cu CFR, nu cu Dinamo!
Din astea șase echipe care se bat la play-off, dumneavoastră ați jucat la Dinamo…
Am avut opt luni la Dinamo. Țin minte că venisem din Ungaria, trebuia să plec iar. Prinsesem la CFR Cluj, trebuia să semnez cu ei când am fost în cantonament în Cehia. A apărut problema aia cu suspendarea transferurilor și o amendă mare (niște jucători neplătiți, nu mai țin minte exact) și m-am oprit la hotel Rin să pot pleca a doua zi în Ungaria.
Aveam o echipă cu care trebuia să semnez acolo. Și acolo l-am întâlnit pe „Fane” Bărboianu (n.r - Ștefan Bărboianu), antrenor principal fiind Flavius Stoican. Flavius mi-a zis să discutăm și ne-am înțeles în câteva secunde. El avea planuri cu mine, în schimb cei din conducere nu m-au plăcut și am avut de suferit din cauza asta, fiindcă șansele să joc erau minime. Trebuiau să se accidenteze vreo 15 jucători ca să joc și eu.
Am jucat în jur de 3-4 meciuri, în cupă și în campionat. Totuși, nu regret niciun moment din cariera mea. Am ajuns la 36 de ani și sunt mândru cu ce am realizat. Visul meu a fost îndeplinit, am jucat în Liga 1…
Am avut o carieră foarte frumoasă, în care am întâlnit o grămadă de fotbaliști cu care am rămas prieteni. Cu Ovidiu Hera am jucat în campionatul românesc și acum ne întâlnim și jucăm la academii. E o senzație plăcută. Cu Ionuț Luțu, când te întâlnești – fiind idolul tău… Sunt niște chestii pe care, dacă nu munceam și nu făceam sacrificiile, nu ajungeam să am acum contactele astea.
