VIDEO Dezastrul Sheriff Tiraspol! Echipa care făcea minuni în Champions League ratează și Cupa, și campionatul Moldovei

Sheriff Tiraspol Mihai Usatîi Petrocub Hincesti Republica Moldova Zimbru Chisinau Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 04 Mai 2024, 20:15
Data actualizarii: Sambata 04 Mai 2024, 20:17

Marile rivale Zimbru Chișinău și Petrocub Hîncești nu au mai avut probleme în acest sezon cu transnistrenii.

Sheriff Tiraspol, echipa care a dominat fotbalul din Republica Moldova în ultimele două decenii, a fost eliminată în Cupă de Zimbru Chișinău (0-1 și 1-1 în semifinale) și a pierdut derby-ul de titlu cu liderul campionatului, 1-2 cu Petrocub Hîncești, în decurs de doar câteva zile, la sfârșitul lui aprilie și începutul lui mai.

Cu două etape rămase până la finalul Super Ligii de peste Prut, distanța dintre Petrocub și Sheriff este de 5 puncte (20 vs 15) și titlul este foarte departe de tiraspoleni.

Petrocub este invincibilă în play-off, în timp ce Sheriff, campioana ultimelor opt sezoane (și 21 de titluri cucerite după 2000), este o palidă replică a echipei care o învingea pe Real Madrid în grupele Champions League chiar pe ”Santiago Bernabeu”.

Ce primă de titlu vor avea jucătorii luii Petrocub

Într-un interviu pentru RealMedia, Mihai Usatîi, fondatorul lui Petrocub, a oferit inclusiv informații despre prima de titlu pentru fotbaliștii săi.

”Noi avem un joc de campioni. Nu vreau să vorbesc de Sheriff, noi trebuie să ne gândim la cum să luăm 3 puncte la fiecare meci. 

De când sunt la Petrocub am un vis și cred că fiecare conducător de echipă are acest vis de a ajunge campion.

Totul e posibil, important să se rezolve, să se decidă pe terenul de fotbal, dar nu în culise.

Primele sunt bune pentru Moldova, asta vă pot spune. Nu pot divulga suma exactă, sunt chestii stipulate în contractele fotbaliștilor dar premii o să fie, individual, fiecare jucător aparte. 

În jurul sumei de 2-3 mii (n.r. - de euro) de jucător, poate și mai mult.

Desigur, Sheriff este favorită la campionat cred încă. Ei au jucători buni, au salarii, alte posibilități, infrastructura. 

Nu ne comparăm cu ei. Dacă să facem o glumă la acest capitol, referitor la bugetul lor în comparație cu al nostru, ei ne-ar depăși de 10 ori”, a declarat Usatîi.

Clasamentul din play-off-ul Super Ligii din Moldova

Clasamente oferite de Sofascore

Foto: FC Sheriff 

Video: FC Petrocub

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!