Cum arată prima pagină din L'Equipe după ce Franța a nimicit Olanda

Franta - Olanda L Equipe L Equipe prima pagina Fotbal extern
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Sambata 25 Martie 2023, 12:46
Data actualizarii: Sambata 25 Martie 2023, 13:22

Selecționata lui Didier Deschamps nu a avut milă de Olanda (4-0), în prima etapă a preliminariilor EURO 2024. 

  • Reprezentativa condusă de Ronald Koeman nu s-a putut baza pe mai mulți titulari, dar pe teren au fost Memphis Depay sau Virgil van Dijk.
  • Naţionala Franţei a surclasat formaţia Olandei cu scorul de 4-0, vineri seara, pe Stade de France, într-un meci din Grupa B a preliminariilor EURO 2024 la fotbal.

Cum arată prima pagină din L'Equipe

L'Equipe a scos în evidență evoluția lui Mbappe, aflat la primul meci din postura de căpitan după retragerea lui Hugo Lloris. Sugestiv, jurnaliștii au ales să publice la prima pagină o poză chiar cu Mbappe alături de Antoine Griezmann, cel care a comunicat subtil că e deranjat de faptul că selecționerul Didier Deschamps l-a trecut cu vederea și i-a acordat banderola lui Mbappe. 

"Talismanul", au titrat cei de la L'Equipe. 

''Le Bleus'' aveau deja 2-0 după primele zece minute, graţie golurilor marcate de Antoine Griezmann (3) şi Dayot Upamecano (8). Kylian Mbappe, la primul său meci în postura de căpitan, a reuşit o dublă (22, 88).

Selecţionata Oranje a avut şansa golului de onoare, dar Memphis Depay a ratat un penalty în min. 90+6 (a apărat Mike Maignan).

  • Mbappe este pe locul cinci în topul marcatorilor all-time, după ce a ajuns la 38 de goluri în 67 de meciuri, în timp ce Benzema a marcat 37 în 97 de meciuri, dar atacantul de la Real Madrid s-a retras din naţionala Franţei.
  • Pe locul patru este Michel Platini, cu 41 de goluri, pe trei se află Antoine Griezmann, cu 44 de goluri, Thierry Henry, cu 51 de reuşit, cel mai bun marcator fiind Olivier Giroud, cu 53 de goluri.

Grupa B | Preliminarii EURO 2024

Franţa - Olanda 4-0

Au marcat: Antoine Griezmann 3, Dayot Upamecano 8, Kylian Mbappe 22, 88.

Memphis Depay (Olanda) a ratat un penalty în min. 90+6 (a apărat Mike Maignan).

Gibraltar - Grecia 0-3

Au marcat: Georgios Masouras 11, Manolis Siopis 45, Anastasios Bakasetas 58.

 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!