Antrenorul român a povestit cum, după eșecul cu 0-3 în fața celor de la Cercle Brugge, a fost convocat la o ședință cu întreaga conducere, unde i s-a reproșat stilul de joc și i s-a impus un ultimatum.
"Era o ședință cu tot staff-ul meu, zece persoane, și cu directorii. Mi s-a dat un ultimatum... meciul cu OH Louvain. Am luat cuvântul și am zis că, în aceste condiții, de acum înainte, voi face eu programul și echipa pentru acel meci. A doua zi, decizia de a mă concedia era deja luată", a relatat Rednic.
Antrenorul consideră că a fost transformat într-un țap ispășitor pentru a masca limitele lotului și ale proiectului. "E mai ușor să-l dai afară pe antrenor decât să recunoști că lotul are limitele sale. Acum nu mai au obstacole și nici scuze pentru a putea performa", a adăugat el.
O demitere ieftină
Decizia conducerii de a-l înlătura pe Rednic, chiar și după ce i-a fixat un meci decisiv, a fost facilitată și de o clauză contractuală avantajoasă pentru club. Potrivit presei belgiene, despăgubirile pentru "Puriu" s-au ridicat la 200.000 de euro, o sumă considerată nesemnificativă de oficialii lui Standard.
Jurnaliștii de la dhnet.be au notat că, "întrucât clauza de reziliere nu era semnificativă, iar salariul său lunar era mai mic de 40.000 de euro brut, conducerea lui Standard și-a făcut calculele pentru a apăsa butonul de concediere".