Cristi Chivu (44 de ani) s-a prins repede! La Inter, nimeni nu va avea răbdare cu el. Reacția fanilor, după meciul cu Monterrey, plus atitudinea critică a jurnaliștilor italieni, ne arată ce îl așteaptă pe fostul internațional român, în continuarea drumului.
Vestea bună e că, după ani întregi petrecuți în Occident, ca jucător și antrenor, Chivu e obișnuit cu „aerul tare“ al înălțimilor fotbalistice. Așa se explică și discursul său de acum, în care a spus lucrurilor pe nume, după meciul său de debut, la formația milaneză.
Simte că echipa e încă zdruncinată după finala Champions League
Discutând cu jurnaliștii prezenți la Los Angeles, Cristi Chivu le-a spus acestora ce lipsește echipei, în acest moment.
„Răutatea în fața porții. Asta ne trebuie acum. Și n-am văzut asta, în meciul cu Monterrey. În schimb, în ceea ce privește tranziția rapidă, pot să spun că stăm bine. Aici, ne-am asumat niște riscuri inteligente. Poate că trebuie să mai lucrăm la verticalizarea jocului pe faza de atac. Per ansamblu însă, băieții au dat tot ce aveau mai bun în acest prim meci“, a spus Chivu.
El e de părere că, deși au trecut trei săptămâni de la finala pierdută de Champions League, 0-5 cu PSG la Munchen, echipa încă suferă după acel rezultat catastrofal.
„E un rezultat care a lăsat urme adânci. Simt asta. Dar trebuie să învățăm din acel eșec și să mergem înainte“, a insistat antrenorul român de 44 de ani.
Inter, urmează alte două meciuri la Mondialul Cluburilor
În continuarea drumului, Inter va întâlni, pe rând, Urawa Red Diamonds (21 iunie) și River Plate (25 iunie) la Mondialul Cluburilor. După faza grupelor, primele două clasate din fiecare serie vor avansa în optimi.
Mondialul Cluburilor e transmis, integral, de Pro TV, Pro Arena și de VOYO.
Inter în meciul cu Monterrey:
Sommer – Pavard (Luis Henrique 58), Acerbi, Bastoni - Darmian, Barella, Asllani (Susic 68), Mkhitaryan (Zalewski 78), Carlos Augusto (Dimarco 68) – Lautaro Martinez, Esposito (Marcus Thuram 58)