La cât de mult s-a discutat, în presa italiană și internațională, despre meciul Inter – Monterrey (1-1), cine nu e pus la punct cu informațiile la zi, ar crede că partida de la Los Angeles o fi fost, de fapt, finala Mondialului Cluburilor și nu un meci oarecare, primul din faza grupelor pentru Inter.
Gradul de mediatizare demonstrează însă o realitate: Inter îl poate face mare antrenor pe Chivu, dacă acesta va avea rezultate, sau îl poate expune, în cazul în care va face cea mai mică greșeală, iar rezultatele nu vor fi de partea sa.
Deja, primii care l-au pus la zid pe tânărul tehnician al milanezilor au fost chiar fanii lui Inter, după cum sport.ro a arătat aici. Dar nici jurnaliștii italieni nu l-au menajat pe Chivu.
Ordinul tactic dat de Chivu, criticat de Gazzetta dello Sport
La o zi după partida Inter – Monterrey, Gazzetta dello Sport a publicat un text în care a trecut în revistă cele cinci concluzii după primul meci al lui Chivu, la Inter. Aici, prestigioasa publicație italiană a criticat modul în care românul a gândit sistemul defensiv, insistând că acesta a expus apărarea milanezilor în fața celor de la Monterrey.
Iată însă cele cinci concluzii trase de Gazzetta dello Sport:
1. Epuizați – Meciul a demonstrat că, la ora actuală, jucătorii sunt epuizați, departe de cea mai bună forma lor fizică. Ceea ce a confirmat spusele lui Chivu de la conferință.
2. Marcaj în zonă – Chivu a folosit marcajul în zona, la fazele fixe, și a ordonat marcaj om la om doar la Sergio Ramos. Faptul că Inter a jucat cu linia defensivă sus, aproape de centrul terenului , a expus echipa în fața contraatacurilor mexicanilor. Mai ales în repriza a doua, când era și mai evidentă oboseala jucătorilor de la Inter.
3. Linia ofensivă – Inter a început meciul în atac cu Lautaro Martinez și cu Sebastiano Esposito. Marcus Thuram l-a înlocuit pe italian, în partea secundă. E de așteptat ca Inter să mai aducă cel puțin un atacant, în contextul plecării lui Joaquin Correa și Marko Arnautovic. Iar meciul cu Monterrey a reconfirmat că întărirea atacului e o necesitate la Inter.
4. Noi transferuri – Luis Henrique a adus doza de fantezie în jocul lui Inter, având multe acțiuni unu contra unu și o atitudine foarte bună. Debutul său a fost mult mai reușit, comparativ cu cel al lui Petar Susic, cel care a jucat, de asemenea, în repriza secundă. Susic însă s-a chinuit în așezarea cu trei oameni la mijlocul terenului pentru că diferența e mare, comparativ cu sistemul cu doi mijlocași centrali cu care e obișnuit el.
5. Schimbare tactică – Inter a început meciul cu o defensivă formată din trei oameni, dar a trecut la o așezare cu patru fundași pentru ultimele 30 de minute. Henrikh Mkhitaryan a jucat rolul de mijlocaș ofensiv pentru câteva minute, în spatele cuplului Lautaro Martinez – Marcus Thuram. Apoi însă, Lautaro Martinez a coborât și i s-a alăturat lui Nicola Zalewski, în spatele lui Marcus Thuram, care a rămas singurul atacant.
Inter, urmează alte două meciuri la Mondialul Cluburilor
În celălalt meci din grupa E, River Plate (Argentina) a învins Urawa Red Diamonds (Japonia), scor 3-1.
În continuarea drumului, Inter va întâlni, pe rând, Urawa Red Diamonds (21 iunie) și River Plate (25 iunie) la Mondialul Cluburilor. După faza grupelor, primele două clasate din fiecare serie vor avansa în optimi.
Mondialul Cluburilor e transmis, integral, de Pro TV, Pro Arena și de VOYO.
Inter în meciul cu Monterrey:
Sommer – Pavard (Luis Henrique 58), Acerbi, Bastoni - Darmian, Barella, Asllani (Susic 68), Mkhitaryan (Zalewski 78), Carlos Augusto (Dimarco 68) – Lautaro Martinez, Esposito (Marcus Thuram 58)