După ce Chelsea a învins-o cu scorul de 3-0 pe Paris Saint Germain, între cele două tabere a început un scandal imens.
Luis Enrique ar putea fi sancționat după incidentele din finala FIFA Club World Cup
Imediat după finalul partidei, Joao Pedro, care a marcat golul de 3-0 al londonezilor, a intrat într-un conflict cu jucătorii de la PSG, Achraf Hakimi și Gianluigi Donnarumma, dar și cu Luis Enrique, antrenorul parizienilor.
Extrem de nervos, Luis Enrique l-a îmbrâncit pe jucătorul lui Chelsea și l-a atins în zona feței pe Joao Pedro. La conferința de presă, antrenorul a spus că inițial a vrut să îi separe pe cei doi jucători, însă lucrurile au luat-o razna și a fost implicat și el în conflict.
Se pare că Luis Enrique nu va avea parte de sancțiuni pentru ieșirea sa nervoasă, deoarece sancțiunile primite la Mondialul Cluburilor nu vor fi aplicate în celelalte competiții.
”În conformitate cu Articolul 74 din Codul Disciplinar FIFA, orice suspendare care poate rezulta din acest meci, precum și orice suspendare determinată de eliminarea unui jucător sau antrenor (ca urmare a unui cartonaș roșu direct sau indirect)... nu se transferă în cadrul altei competiții”, se arată în regulamentul FIFA.
Totul depinde însă de raportul delegatului FIFA. În cazul în care regulamentele FIFA și Codul Disciplinar, tehnicianul riscă o suspendare de trei meciuri, însă cel mai probabil sancțiunea va fi aplicată la următoarea ediție a FIFA Club World Cup. Rămâne de văzut dacă FIFA va duce cazul lui Luis Enrique pe masa Comisiei de Disciplină.