După lungi negocieri între Fenerbahce și Al Ittihad, cele două părți bătuseră palma pentru un schimb. N'Golo Kante urma să facă pasul la formația turcă, iar Youssef En-Nesyri la gruparea din Arabia Saudită. De asemenea, Fenerbahce urma să plătească și aproximativ 4 milioane de euro pentru mijlocașul francez.
Transferurile lui Kante și En-Nesyri nu se mai pot face: FIFA a respins apelul
Fereastra de mercato din Arabia Saudită s-a încheiat luni seară, iar cele două transferuri nu au putut fi rezolvate la timp. Într-un comunicat oficial, Fenerbahce a susținut că Al Ittihad a tergiversat procesul și a introdus date eronate în TMS (Transfer Matching System).
Cele două cluburi au depus un apel la FIFA, însă au fost refuzate. În aceste condiții, N'Golo Kante va rămâne la Al Ittihad, iar Youssef En-Nesyri la Fenerbahce.
"Procesul de transfer cu clubul Al Ittihad, care i-a implicat pe N’Golo Kanté și Youssef En-Nesyri, a fost condus meticulos de clubul nostru, conform planificării și în toate aspectele.
În conformitate cu solicitările staff-ului nostru tehnic, s-au ajuns la acorduri cu jucătorii; examinările medicale ale jucătorilor care urmau să fie transferați au fost finalizate, au fost obținute aprobările necesare, iar clubul nostru și-a îndeplinit toate obligațiile complet și la timp. Documentele legate de înregistrarea transferului au fost încărcate în sistem corect și complet în perioada specificată.
Cu toate acestea, din cauza introducerii incorecte a informațiilor relevante în TMS de către celălalt club, tranzacțiile nu au putut fi finalizate în perioada de înregistrare a transferului, independent de clubul nostru. În consecință, a fost solicitată o prelungire, clubul nostru a purtat discuțiile necesare cu FIFA și au fost luate toate măsurile pentru a rezolva procesul. În ciuda acestui fapt, celălalt club nu a finalizat tranzacțiile fără a ne oferi nicio justificare.
Ca urmare a acestor evoluții, din păcate, procesul de transfer menționat anterior nu a putut fi finalizat. Înțelegem și împărtășim dezamăgirea pe care acest proces a provocat-o în comunitatea noastră.
Clubul nostru continuă restructurarea lotului cu aceeași determinare și disciplină, în conformitate cu obiectivele sale sportive", a transmis Fenerbahce.