Americanii au făcut praf defensiva lui Inter

Fluminense a deschis scorul în meciul cu Inter încă din al treilea minut al partidei, după o serie de greșeli în lanț ale italienilor lui Cristi Chivu. Cano a apărut în fața porții și l-a învins cu capul pe Yann Sommer.

Jurnaliștii americani de la New York Times au comentat faza golului și au criticat dur apărarea echipei lui Cristi Chivu.

Chivu poate că sperase că cele două pase greșite din start i-ar fi trezit pe fundașii săi, dar de fapt au declanșat declinul. O minge trimisă de brazilieni în careu a fost deviată chiar în centrul careului mic. I-a derutat complet pe fundașii lui Inter din zonă, iar Sommer ar fi trebuit să iasă să o rețină. În schimb, italienii au rămas pe loc, iar Cano a profitat și a înscris cu capul peste portar”, a spus jurnalistul american Ed Mackey.

Oliver Kay a comentat și el faza golului din minutul 3 și a identificat vinovații.

Sunt destui vinovați în apărarea lui Inter pentru acel gol — De Vrij, care a pierdut mingea în fața lui Martinelli, Bastoni, care nu a fost suficient de agresiv în duelul cu Arias, Dumfries și Darmian, care nu au reacționat suficient de repede la deviere — dar nu înțeleg cum un portar atât de experimentat ca Yann Sommer a putut privi mingea cum se înalță, sare la doi metri în fața lui și totuși să fie întrecut de Cano”, a spus și Oliver Kay.

VIDEO Golul primit de Inter Milano în minutul 3 la meciul cu Fluminense