După ce a bifat al doilea ”mandat” din cariera sa de pe ”Bernabeu”, Ancelotti a acceptat, pentru prima oară în cariera sa de antrenor, să fie selecționer. A mai lucrat pentru echipa națională a Italiei, dar atunci a fost doar ”secundul” lui Arrigo Sacchi, între 1992 și 1995.
Carlo Ancelotti semnează: ”Da, cred că o prelungesc pentru încă patru ani”
Așa cum a anunțat presa sud-americană în ultimele săptămâni, Ancelotti și-a dat acordul pentru a semna prelungirea contractului, astfel că va rămâne selecționerul Braziliei indiferent de ce se va întâmpla la Mondialul din această vară, găzduit de America, Mexic și Canada.
Acum a venit și confirmarea din partea fostului antrenor de la Real Madrid, care spune că este încântat de postul de selecționer.
”Da, cred că o să prelungesc pe încă patru ani cu Brazilia. Este un job nou, îmi place foarte mult”, a spus Ancelotti, potrivit Movistar.
Brazilia este cea mai titrată națională din istoria Cupei Mondială, cu cinci trofee câștigate. Nu s-a mai impus, însă, din 2002, de pe vremea unor jucători precum Rivaldo, Ronaldo, Cafu, Roberto Carlos sau Ronaldinho.
Carlo Ancelotti, opt meciuri pe banca naționalei Braziliei
Până acum, managerul italian a strâns opt partide pe banca selecționatei Braziliei, reușind să câștige doar patru dintre acestea. Două meciuri s-au încheiat la egalitate, iar două au fost înfrângeri (3-2 cu Japonia și 1-0 cu Bolivia).
La Cupa Mondială din acest an, Brazilia a fost repartizată în Grupa C, unde se va duela cu Scoția, Haiti și Maroc.