Sosind ca un erou joi la Trabzonspor, unde a semnat ca liber de contract după nouă sezoane la Liverpool, Mohamed Salah s-a întâlnit cu primarul din Arakli, care i-a oferit un teren în oraşul său, situat în provincia Trabzon, notează news.ro.
Mohamed Salah a primit un teren de la primarul oraşului Arakli
Mohamed Salah a semnat joi un contract pe doi ani cu Trabzonspor şi a fost prezentat cu mare fast pe arena Papara Park joi seară, după semnarea contractului.
Superstarul egiptean s-a întâlnit, tot joi, cu Hüseyin Avni Coğkun Çebi, primarul oraşului Arakli, un oraş din provincia Trabzon, districtul Marzuba, în timpul filmărilor unui videoclip promoţional pentru club.
Salah, aproape de debut
Conform unei înregistrări video difuzate de publicaţia media turcă Taka Gazetesi, primarul oraşului Arakli i-a oferit lui Salah „un teren frumos” în municipalitatea sa: „Să ne asigurăm că le lăsăm copiilor şi nepoţilor tăi un loc frumos, care nu va fi afectat de schimbările climatice în viitor”.
Salah ar putea debuta cu noua sa echipă sâmbăta viitoare, împotriva lui Kasimpasa, în primul meci al sezonului din Süper Lig.