Saudi Pro League a devenit un campionat în care e nevoie de noi și noi vedete, periodic. Pentru că arabii au niște ambiții incredibile și tot proiectul lor fotbalistic e gândit, astfel încât momentul culminant să fie atins în 2034, când Mondialul va fi gădzduit de Regat.
Pornind de aici, cu o lună înainte de deschiderea perioadei mercato, cele mai spectaculoase zvonuri sunt cele care anunță interesul unor coloși din Arabia Saudită pentru vedetele fotbalului european. Și în capul listei e trecută posibila trecere a lui Bruno Fernandes, de la Manchester United, la Al-Hilal Riad.
Bruno Fernandes, 830.000 de euro. Pe săptămână!
Despre această mutare s-a scris prima dată, imediat după ce United a pierdut finala Ligii Europa. Și, între timp, s-au intensificat zvonurile privind iminenta trecere a lui Bruno Fernandes, la Saudi Pro League. Mai ales că, în ultimele zile, presa britanică a aflat și cifrele unei „oferte de nerefuzat“.
Concret, Al-Hilal a pus pe masa starului portughez un contract de 3 ani, în valoare totală de 237 de milioane de euro! Dacă ar semna actele, Bruno Fernandes ar câștiga 830.000 de euro pe săptămână!
Și United ar câștiga enorm de pe urma acestui transfer. Formația din Premier League, lovită de o gravă criză financiară, ar urma să primească 135 de milioane de dolari pentru vânzarea lui Bruno Fernandes.
În sezonul care tocmai s-a încheiat, Bruno Fernandes a avut 57 de meciuri, 19 goluri și 20 de pase de gol, la Manchester United. El e sub contract cu această formație până pe 30 iunie 2027.