Tehnicianul portughez este prima variantă a conducerii de pe ”Santiago Bernabeu”, care îl consideră pe lusitan antrenorul potrivit care poate redresa ”corabia”.
Benfica a acționat după ce Real Madrid l-a ofertat pe Jose Mourinho! Cum a reacționat antrenorul
Jose Mourinho este pe punctul de a reveni la Real Madrid la 13 ani de la încheierea primului său mandat pe banca madrilenilor.
În ultima perioadă, Real Madrid a fost măcinată de scandaluri, iar Florentino Perez a organizat marți seară o conferință de presă în care a acuzat că toate scandalurile apărute în presă sunt doar o tentativă a opozanților săi de a dezechilibra clubul.
Una dintre marile probleme apărute se leagă de tensiunile apărute în vestiarul echipei, care au culminat cu bătaia dintre Federico Valverde și Aurelien Tchouameni. Mourinho este considerat omul potrivit care poate închega din nou vestiarul ”Los Blancos”. Antrenorul mai are un singur meci la Benfica în acest sezon, iar, ulterior, ar putea începe negocierile cu Florentino Perez. Madrilenii vor avea 10 zile la dispoziție pentru a-l ”fura” pe Jose Mourinho pentru doar trei milioane de euro de la Benfica. Dacă se va scurge mai mult timp, atunci prețul tehnicianului ar crește.
Contractul lui Jose Mourinho cu Benfica este în vigoare până în 2027, însă oficialii portughezi s-au alertat în momentul în care au aflat despre interesul lui Real Madrid.
Conform DiarioSport, portughezii nu vor să îl piardă pe The Special One, motiv pentru care i-au oferit deja o nouă înțelegere, una mult mai avantajoasă din punct de vedere financiar pentru tehnicianul de 63 de ani. Chiar Rui Costa, președintele de la Benfica, l-a contactat personal pe Mourinho pentru a-i prezenta noua ofertă.
Deocamdată, Mourinho nu a răspuns propunerii, însă sursa citată scrie că este destul de probabil ca aceasta să fie refuzată de tehnician, având în vedere că este dorit la un club precum Real Madrid.
Jose Mourinho, anunț despre revenirea la Real Madrid
Jose Mourinho, care a mai pregătit-o pe Real Madrid în perioada 2010-2013, a negat faptul că au existat negocieri între el și Florentino Perez, legendarul președinte al lui Real Madrid, în legătură cu preluarea băncii tehnice. ”The Special One” nu exclude însă ca acestea să se concretizeze, însă doar după ultimul meci al sezonului al Benficăi.
”Se vorbește mereu despre Real Madrid, dar eu încerc să evit acest subiect. Nu am avut nicio discuție nici cu președintele, nici cu persoane importante de la Real Madrid.
În ultima parte a sezonului, nu negociez cu nimeni. Nu am avut niciun contact cu Real Madrid și
până la ultimul meci din campionat nu voi avea.
După aceea va exista o săptămână în care voi avea libertatea să vorbesc cu oricine consider de cuviință”, a spus Jose Mourinho în cadrul unei conferințe de presă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News










