Între timp, presa turcă, a dezvăluit că pe lista lui Gaziantep se află și numele proaspătului campion cu Universitatea Craiova, David Matei, un jucător trecut prin academiile lui Dinamo și a Stelei, care a debutat la CSA Steaua și care a reușit să impresioneze la formația din Bănie.
Bașkanul lui Gaziantep a reacționat după ce s-a aflat că Rădoi îl vrea pe jucătorul Universității Craiova! Ce a spus despre antrenorul român
Mirel Rădoi a declarat în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro că ia în considerare să plece de la Gaziantep în condițiile în care nu va fi rezolvată interdicția la transferuri.
Rădoi l-a avut sub comanda sa pe David Matei în perioada în care a antrenat-o pe Craiova și a rămas impresionat de calitățile fotbalistului, motiv pentru care le-a cerut șefilor de la Gaziantep să rezolve mutarea.
Totuși, interdicția la transferuri nu a fost ridicată, iar situația lui Mirel Rădoi este în continuare incertă. Președintele clubului turc, Memik Yilmaz, a declarat însă că este mulțumit de felul în care se desfășoară lucrurile în ceea ce privește alcătuirea lotului pentru următorul sezon. Oficialul lui Gaziantep a mărturisit că principalul scop este întinerirea lotului și spune că Rădoi este omul potrivit care să facă acest lucru.
De altfel, în privința plecărilor, Yilmaz a transmis că Gaziantep va asculta orice propunere venită pentru jucătorii din lot, deoarece se dorește stabilitatea financiară la echipă.
”Ne dorim întotdeauna să aducem jucători tineri și promițători, dornici de succes. Chiar și alegerile noastre privind antrenorii au mers până acum în această direcție. Selcuk Inan, Burak Yilmaz și, cel mai recent, Mirel Rădoi sunt nume din generații apropiate.
Am reușit să reducem semnificativ media de vârstă a echipei noastre. Este perfect normal să existe interes pentru jucătorii noștri. Vom analiza ofertele și vom lua împreună decizii care să contribuie la viitorul clubului nostru. Dorim să ne menținem stabilitatea financiară, fără să ne diminuăm forța sportivă”, a spus Memik Yilmaz, președintele lui Gaziantep, conform GaziantepOlusum.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News







