Apare detectorul de minciuni pentru arbitri! "E un nou început"

detector de minciuni Andrei Sevcenko arbitraj arbitri Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 17 Aprilie 2024, 18:23
Data actualizarii: Miercuri 17 Aprilie 2024, 18:25

Fostul mare atacant Andrei Șevcenko (47 de ani) a devenit președintele Federației de Fotbal din Ucraina, iar acum vrea să revitalizeze întregul sistem din țara vecină.

Șevcenko a propus ca arbitrii să fie trimiși la detectorul de minciuni, în intenția de a elimina suspiciunile de corupție din fotbalul ucrainean. Un campionat care s-a confruntat cu scandaluri de corupție în trecut.

Apare detectorul de minciuni pentru arbitri

Decizia a devenit realitate, iar Andrei Șevcenko a explicat cum va funcționa sistemul:

"Testul poligraf este o oportunitate prin care putem vedea ce arbitri putem păstra, respectiv cu cine nu mai putem colabora. Este o metodă foarte eficientă, mi-au confirmat reprezentanții companiei care produc această tehnologie.

Dacă un arbitru pică testul poligraf, el nu va mai arbitra niciun meci. Nu vor fi verificate meciurile din trecut. Trecutul nu poate fi schimbat. Vrem să ne concentrăm pe meciurile din prezent, e un nou început", a declarat Șevcenko, citat de publicația Champion.

Tragere la sorți pentru delegări

Nu este singura măsură introdusă de Șevcenko. Noul președinte al Federației de Fotbal din Ucraina a decis să schimbe metoda prin care sunt delegați arbitrii la meciurile interne.

Toți arbitrii sunt delegați acum prin tragere la sorți. Nu mai contează experiența sau forma unui central. Astfel, există șansa ca un derby din lupta pentru titlu să fie condus de un arbitru tânăr, fără multă experiență.

Andrei Șevcenko este o legendă pentru fotbalul din Ucraina. Câștigător al Balonului de Aur în 2004, fostul atacant a jucat de-a lungul carierei pentru cluburile Dinamo Kiev, AC Milan și Chelsea. 

După retragere, el a fost selecționer al Ucrainei. A condus naționala în sferturile EURO 2020, cea mai bună performanță pentru Ucraina la un turneu final. 

Mai apoi a antrenat și Genoa, unde a petrecut numai două luni de zile. A fost dat afară după ce a câștigat un singur meci, iar apoi a decis să renunțe la cariera de antrenor. Acum este președintele Federației și vrea să schimbe fotbalul din Ucraina.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!