A provocat un scandal uriaș la FCSB, iar acum strălucește în Germania

A provocat un scandal uriaș la FCSB, iar acum strălucește în Germania Fotbal extern

Matei Pădure (16 ani), tânărul fotbalist pierdut gratis de FCSB în această vară, are un start excelent în Germania, la juniorii lui VfL Wolfsburg.

Matei Pădure, fotbalistul care a provocat conflictul Gheorghe Mustață - Mihai Stoica

Matei Pădure a decis în această vară să plece de la FCSB și să semneze în Germania, cu Wolfsburg. Fotbalistul născut în 2010 a provocat involuntar un conflict de proporții între Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, și conducerea celor de la FCSB.

Mustață i-a acuzat pe cei de la FCSB că "l-au alungat pe Matei Pădure de la echipă". În replică, Mihai Stoica a susținut că a făcut tot ce a putut pentru a-l păstra în cadrul clubului pe mijlocaș, însă s-a lovit de refuzul familiei Pădure, care era hotărâtă să îl ducă pe junior în Germania.

Matei Pădure, promovat la echipa U21 și gol în Bundesliga Talent Series!

Pentru moment, Matei Pădure pare că a luat o decizie inspirată. Îi merge excelent în Germania, unde până acum a fost titular în toate cele 8 meciuri din campionatul național U17. Mai mult, Wolfsburg este lider în grupa sa și are un golaveraj impresionant, 33-6.

Pădure a reușit și două assist-uri la echipa U17, iar săptămâna trecută a fost promovat și la formația U21 a lui Wolfsburg, fiind folosit în noua competiție Bundesliga Talent Series.

Matei Pădure a intrat pe teren în minutul 60 al meciului Wolfsburg - RB Leipzig 3-0 și a reușit să înscrie golul prin care s-a stabilit scorul final.

Promovarea la echipa U21 și golul marcat în Bundesliga Talent Series vin după alte performanțe notabile ale fostului jucător de la FCSB. Matei Pădure a fost desemnat jucătorul lunii august în academia lui Wolfsburg, care cuprinde șapte echipe și peste 150 de jucători.

"Matei Pădure a impresionat de la început printr-o constanță remarcabilă și calități pronunțate de lider, atât în meciuri, cât și la antrenamente", scria site-ul lui Wolfsburg, la începutul lunii septembrie.

Christian Stegmaier, antrenorul lui Wolfsburg U17, spunea și el în august: "Matei este un mijlocaș foarte versatil, care nu doar distribuie mingile, ci joacă dinamic de la un careu la celălalt".

Cum a explicat Mihai Stoica plecarea lui Matei Pădure de la FCSB

"Mă simt vizat, pentru că vorbește despre Matei Pădure. Chiar vă rog să luați legătura cu tatăl lui Pădure. Fotbaliștii de până la 16 ani nu pot semna contracte, pentru că nu au voie. Înainte ca el să împlinească 16 ani, am discutat cu tatăl lui, pentru a-i arăta cât de mult mă interesează. Este un jucător excepțional. Patru ore am stat cu tatăl lui, l-am rugat să înțeleagă că acest băiat va beneficia de atenția noastră, că nu va fi antrenament la care să nu fie cu prima echipă, dar el a semnat cu Wolfsburg, nu putem opri copiii să semneze cu cluburi din străinătate. 

Sunt foarte mulți fotbaliști care au plecat afară crezând că vor reuși și s-au întors. Nu că nu l-am gonit pe Matei Pădure, am făcut tot ce a fost cu putință pentru a-l ține. Ce jucători a scos Academia? Lixandru, Perianu, Pantea, Musi, 2005 și 2006 nu am putut să scoatem, 2007, Matei Popa, David Popa, Toma, Ricardo Pădurariu, 2009, Dăncuș, 2010, Avram, Pădure. Că se putea mai bine, sigur...

Nu există nicio probă. I-am zis clar lui Mustață, dacă există o probă că cineva din Academie a luat ceva, îl dau afară în secunda 1, dar nu există nicio probă. M-am săturat să aud părinți care spun: «Cât de bun e copilul, dar nu joacă». Singurul nume rostit de Mustață e Matei Pădure, dar am explicat ce se întâmplă. E posibil ca Mustață să aibă dreptate și să fie cineva care ia șpagă, dar trebuie să existe probe", a spus Mihai Stoica la Prima Sport.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!