Mick Schumacher, debut senzational in Formula 1: egal cu nume uriase si putin in urma lui Hamilton! VIDEO

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 02 Aprilie 2019, 15:31
Data actualizarii: Marti 02 Aprilie 2019, 15:43

Mick Schumacher a condus pentru prima data o masina de Formula 1 in testele oficiale ale Ferrari. 

La 15 ani de la prima victorie obtinuta de tatal sau intr-un Mare Premiu din Orient, Mick Schumacher a debutat oficial in Formula 1. Momentan doar ca pilot de teste in programul Ferrari pentru piloti tineri. Mick a condus 10 tururi si a fost intre cei mai buni pilot din lume la ora actuala.

Campion european de Formula 3 in sezonul trecut, Mick Schumacher, in varsta de 20 ani, si-a facut debutul in Formula 2 la sfarsitul saptamanii trecute, pe aceeasi pista din Bahrain, clasandu-se pe locurile 8 si 6 in cele doua curse la care a participat.

  • Mick Schumacher, debut senzational in Formula 1: egal cu nume uriase si putin in urma lui Hamilton! VIDEO

In prima sesiune, Schumacher a scos timpul de 1.35.411 , la doar cateva sutimi de liderul Romain Grosjean.

Apoi, Mick a scos un timp mai bun, 1.33.94 secunde, la egalitate cu Fernando Alonso, legendarul pilot spaniol, fost campion mondial cu Ferrari, si la doar 0.320 secunde de liderul Lewis Hamilton.

Tanarul pilot, al carui tata a castigat Marele Premiu al Bahrainului pe 4 aprilie 2004, dupa ce a luat startul din pole position, urmeaza sa testeze miercuri un monopost al echipei Alfa Romeo (fosta Sauber), motorizata de Ferrari.

Mick Schumacher a avut marti prima sa experienta adevarata intr-o masina de Formula 1 moderna, dupa ce a mai pilotat anterior monopostul cu care tatal sau a castigat, in 1994, titlul de campion mondial cu Benetton pe circuitul de la Spa-Francorchamps, inaintea Marelui Premiu al Belgiei din 2017.

Michael Schumacher, care nu a mai avut nicio aparitie publica dupa accidentul de schi suferit in decembrie 2013, detine in continuare recordul de victorii in Formula 1, cu 91 de Mari Premii castigate. El a cucerit in total sapte titluri de campion mondial, cinci dintre ele alaturi de Ferrari, intre 2000 si 2004. Schumacher senior s-a despartit de scuderia italiana in 2006, cand s-a retras din activitate, revenind apoi in competitie alaturi de Mercedes, intre 2010 si 2012, fara vreun sa inregistreze insa nicio victorie.

Corinna Schumacher a asistat de la boxe la tururile efectuate de fiul ei. VEZI FOTO

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!