GATE 4 a fost înființată în 1963
Aceasta a fost înființată în 1963, de către fanii echipei din cartierul Neapoli al orașului din regiunea greacă Macedonia, fiind considerată una dintre cele mai vechi organizații ultras din Europa. A început să opereze în mod oficial pe 25 septembrie 1976 și are cartierul general pe strada Palaion Patron Germanos (după numele unui fost episcop de Patras și membru al mișcării revoluționare Filiki Eteria) din Salonic.
Locația a fost aleasă cu intenție, fiind în apropierea monumentului antic Arcul lui Galerius, de biserica Hagia Sofia și de apele Mării Egee, pentru a aminti de originea bizantină a clubul, care a fost înființat inițial ca Hermes Sports Club, în 1875, în cartierul Pera din Constantinopole (Istanbul).
Ultrașii lui PAOK colaborează cu Steaua
GATE 4 a ajuns să aibă peste 120 de subsidiare în diverse țări ale lumii, precum Cipru, Australia, Belgia, SUA, Germania, Suedia și Elveția. Facțiunea are o rivalitate acerbă cu GATE 13 (Panathinaikos), GATE 7 (Olympiakos), Original 21 (AEK Atena), Aftonomi Thira 10 (Iraklis Salonic) și Super 3 (Aris Salonic).
În schimb, ultrașii lui PAOK sunt înfrățiți cu cei de la Partizan Belgrad (Grobari / Serbia) și au relații excelente de colaborare cu omologii de la ȚSKA Moscova (Rusia), ȚSKA Sofia (Bulgaria), Steaua București (România), Widzew Lodz (Polonia) și OFI Creta (Grecia).
Șapte ultrași au fost condamnați pentru uciderea unui fan al lui Aris
Ultrașii lui PAOK sunt considerați foarte periculoși. În 2023, șapte dintre ei au primit pedepse între 19 ani și închisoare pe viață pentru atacarea și uciderea lui Alkis Kabanos, un fan al lui Aris.
Acesta a fost doar ultimul incident grav, dintr-o serie în care au fost implicații ultrașii clubului sub conducerea oligarhului ruso-grec Ivan Savvidis, membru al Dumei de Stat și un apropiat al lui Vladimir Putin, care deține mai multe afaceri de succes în Grecia, precum administrarea portului din Salonic, cel mai mare din Estul Europei
Presa greacă a acuzat că, după preluarea clubului de către acesta, violențele dintre fanii lui PAOK, Aris și Iraklis s-au propagat exponențial, pentru că Gate 4 ar fi început o campanie de presiuni sub sloganul "Un oraș, o echipă".
Au creat haos la haos la Brugge
GATE 4 crează haos și la deplasările din cupele europene. La nivel extern, ultimul incident important în care fanii "Dikefalos tou Vorra" ("Acvila cu două capete din Nord") au fost implicați a fost la Bruges, în aprilie 2024, unde ultrașii greci s-au bătut cu poliția și au produs distrugeri în oraș, ulterior încercând să forțeze intrarea în arenă fără bilete.
Jurnaliștii belgieni au acuzat atunci că printre fanii turbulenți s-ar fi aflat și alți membrii est-europeni ai The Balkan Brotherhood, printre care și câțiva cetățeni români.
Foto - Getty Images













