În optimile de finală ale Europa League, FCSB o va întâlni pe Olympique Lyon.
GALERIE FOTO Savvidis și-a trimis ”mâna dreaptă” în vestiar, după ce PAOK a fost eliminată de FCSB! Discursul dur al Mariei Goncharova
FCSB a eliminat-o pe PAOK Salonic după ce a câștigat cu 2-0 returul de pe Arena Națională. În tur, roș-albaștrii s-au impus cu 2-1.
Ivan Savvidis nu s-a putut prezenta în fața echipei la o zi după eliminarea suferită pe Arena Națională, dar patronul lui PAOK Salonic și-a trimis ”mâna dreaptă”, pe CEO-ul echipei, Maria Goncharova, pentru a ține un discurs în fața jucătorilor și a staff-ului tehnic condus de Răzvan Lucescu.
Goncharova le-a reproșat jucătorilor lui PAOK felul în care s-au prezentat în meciul cu FCSB și le-a cerut să facă anumite schimbări cât mai repede pentru a reveni în lupta la titlu.
”Motivul pentru care suntem aici nu este eliminarea, ci felul în care am arătat, care a fost șocant. Am văzut o echipă care a decis să meargă mai departe și a făcut-o într-un mod incontestabil, fără nicio reacție din partea noastră. Nu sunt multe de spus într-un an în care nu am arătat refuzul de a ne pierde caracterul, lucru pe care această echipă l-a arătat anul trecut.
Nu am câștigat niciun meci important încă. Nu am venit aici să dau vina doar pe voi. Cu toții câștigăm, pierdem, facem greșeli pe care le îndreptăm împreună. Trebuie să avem o reacție. Am ratat două din cele trei obiective. Trebuie să avem o reacție acum. Nimeni nu vrea să ia parte la un an negru, trebuie să ne unim și să reacționăm.
În comparație cu anul trecut, simt că nu aveți aceeași conexiune, că v-ați izolat. Știți că patronul ar ucide, la figurat, pentru voi. Aveți un antrenor care v-a protejat întotdeauna pe toți. Luptați unul pentru celălalt și pentru ei.
Băieți, ar trebui să ne pară rău pentru cei care au călătorit în toată Europa, care și-au făcut adversarii să filmeze tribunele și care au mers prin zăpadă pentru a vă vedea jucând. Nu sunt oameni bogați, aceste cheltuieli nu îi ajută. Aveți obligația să aveți o reacție pentru ei și să vă arătați recunoștința pentru susținerea lor. Sunteți aceeași echipă care au dat totul peste cap anul trecutt, vă cer să o faceți din nou”, a spus Maria Goncharova, conform Gazzetta.gr.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News









