Dintre echipele românești care vor evolua în cupele europene joi, CFR Cluj este singura care a solicitat un moment de reculegere după moartea fostului președinte Ion Iliescu. Între timp, lucrurile s-au schimbat.

Ardelenii au primit acceptul de la UEFA pentru a ține acest moment de reculegere, dar acesta nu-l va ”onora” pe fostul președinte al României, ci pe Jorge Costa, fostul antrenor de la CFR Cluj, decedat la vârsta de 53 de ani.

CFR Cluj va ține un moment de reculegere pentru Jorge Costa

Anunțul a fost făcut de Cristi Balaj, președintele clubului, care a anunțat că CFR nu intenționează să se asocieze cu acțiuni politice. Universitatea Craiova și FCSB, și ele implicate în cupele europene, nu au solicitat momente de reculegere pentru cel care a ocupat cea mai înaltă funcție din stat în perioadele 1990-1996, respectiv 2000-2004.

”Inițial, momentul de reculegere de diseară l-am cerut de la UEFA pentru ambele personalități care au decedat în această săptămână, fostul nostru antrenor Jorge Costa, dar și pentru fostul președinte al României, Ion Iliescu și am primit acordul din partea forului continental. 

Totuși, în urma unor discuții interne, am decis că vrem să ne disociem de orice persoană sau acțiune politică, deoarece nu vrem să dăm o tentă politică acțiunii noastre, chiar dacă astăzi este zi de doliu național în onoarea fostului președinte al României, pentru că avem susținători și cu alte orientări politice. Nu vrem să creăm un moment tensionat în rândul suporterilor noștri”, a spus Balaj, potrivit iamsport.ro.

Partida CFR Cluj - Braga, din runda a treia a preliminariilor din Europa League, va avea loc joi, de la ora 19:30. Meciul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul Sport.ro.

CFR Cluj - Braga, LIVE TEXT pe Sport.ro, de la 19:30

CFR Cluj vine după înfrângerea din ultima etapă a Superligii, scor 2-3, cu Universitatea Craiova. Trupa lui Dan Petrescu suferă în campionat, unde se află pe locul 13, dar merge bine în Europa.

Clujenii le-au eliminat pe Lugano, scor 1-0 la general, și pe Paksi, scor 3-0 la general.

De cealaltă parte, Braga a trecut de Levski neașteptat de greu, după 0-0 în tur și 1-0 în retur, în urma prelungirilor. Formația din Portugalia a încheiat sezonul trecut pe locul 4 în întrecerea internă, sub Sporting, Benfica și Porto.