Risto Radunovic, Siyabonga Ngezana și Baba Alhassan, trei piese esențiale din angrenajul campioanei, au fost la un pas să rămână la București din cauza problemelor cu vizele, potrivit Digisport. Întreaga delegație a fost nevoită să aștepte în avion, pe pistă, deznodământul unei situații care a dat mari bătăi de cap conducerii.

Zborul charter care urma să ducă echipa spre Aberdeen era programat pentru miercuri, la ora 11:00, însă plecarea a stat sub semnul întrebării. Fiind jucători extracomunitari, Radunovic, Ngezana și Alhassan aveau nevoie de vize pentru a intra în Scoția, documente care au fost obținute abia în ultima clipă, după două zile de demersuri intense la care au contribuit ambasada României de la Londra și consulatul din Edinburgh.

MM Stoica, eroul din aeroport

În timp ce jucătorii și staff-ul tehnic se aflau deja la bordul aeronavei de lux, președintele Consiliului de Administrație, Mihai Stoica, a rămas în aeroport pentru a gestiona situația critică. Toți cei din avion au așteptat cu nerăbdare să vadă dacă oficialul se va îmbarca singur sau alături de cei trei fotbaliști.

Problemele administrative nu au fost singurele obstacole. Conducerea a întâmpinat dificultăți și în găsirea unui zbor charter, din cauza perioadei aglomerate de vacanțe. Soluția găsită a fost una de lux, dar a costat clubul o sumă considerabilă: 170.000 de euro, notează golazo.ro.

FCSB va înfrunta Aberdeen joi, 21 august, de la ora 21:45, în prima manșă a play-off-ului pentru grupele Europa League. Partida va fi transmisă în exclusivitate pe VOYO. Returul este programat o săptămână mai târziu, pe 28 august, pe Arena Națională.