Returul este programat o săptămână mai târziu pe Arena Națională din București.

Grecii nu sunt convinși că Gigi Becali nu va fi prezent la PAOK - FCSB

Dacă în meciul disputat la începutul lunii octombrie, în faza principală a competiției, când FCSB s-a impus cu scorul de 1-0, tot pe ”Toumba Stadium”, Gigi Becali a fost prezent la Salonic, unde a mers și într-un scurt pelerinaj, de această dată, patronul roș-albaștrilor nu a mai făcut deplasarea în Grecia.

Nu mă mai duc eu acum, nu mă mai duc. Atunci am fost că așa am promis, că dacă ne-o dă pe Salonic, merg la Sfântul Dimitrie, dar acum n-am mai promis la niciun sfânt. Acum nu mă mai duc, că e obositor”, a spus Gigi Becali după ce a aflat că FCSB o va întâlni din nou pe PAOK Salonic.

Grecii au văzut decizia luată de Gigi Becali, însă nu exclud o răsturnare de situație: ”FCSB va juca împotriva lui PAOK fără Gigi Becali, având în vedere că patronul clubului a decis să nu facă deplasarea la Salonic.

Să ne amintim că Becali a fost prezent la primul meci al lui FCSB împotriva lui PAOK și chiar a vizitat biserica Sf. Dimitrie. Datele problemei sunt diferite înaintea meciului de joi, doar dacă nu va exista o răsturnare de situație”, au scris grecii de la sportdog.gr.

Despre acest subiect au scris și cei de la Metrosport.gr: ”Specialul Gigi Becali este ezitant în legătură cu o deplasare la Salonic pentru a doua oară, așa cum a făcut-o la primul meci. Se pare că va rămâne la București și va urmări meciul la televizor. Becali este un fan al surprizelor, așa că, până la ora meciului, nimeni nu poate fi sigur”.

Răzvan Lucescu: ”Asta e de fapt cheia meciului”

Întrebat de jurnaliști ”Te-ajută faptul că știi primul 11 de mâine al adversarului?”, Răzvan Lucescu a râs și apoi a răspuns:

”Nu știu dacă până la urmă va fi acesta primul 11, nu știu dacă nu se va întâmpla ceva peste noapte, nu știu ce decizie vor lua antrenorii...

În orice caz, noi trebuie să fim în orice moment pregătiți pentru absolut orice. Atunci când lucrezi foarte bine, ai posibilitatea să te adaptezi la orice situație, să citești fiecare moment, să citești riscurile care pot apărea, să citești oportunitățile care ți se oferă în meci și să știi să profiți de toate acestea.

Asta e de fapt cheia meciului sau cheia acestei duble”.