FCSB a terminat socotelile cu cupele europene pentru acest sezon. Partida cu Fenerbahce, scor 1-1, a însemnat capătul drumului pentru formația bucureșteană în grupa de Europa League printr-o clasare pe locul 27 din 36.

În ciuda acestei eliminări, FCSB s-a ales cu o sumă uriașă și în această campanie. Pentru că, în Liga Europa, UEFA a pus la bătaie niște premii consistente, după cum se poate vedea mai jos:

*Meci câștigat în grupă: 450.000 de euro

*Egalul în grupă: 150.000 de euro

*Clasarea finală pe locurile 1-8: 600.000 de euro

*Clasarea finală pe locurile 9-16: 300.000 de euro

*Calificarea în play-off-ul optimilor: 300.000 de euro

*Calificarea în optimi: 1.750.000 de euro

*Calificarea în sferturi: 2.500.000 de euro

*Calificarea în semifinale: 4.500.000 de euro

*Calificarea în finală: 7.000.000 de euro

*Câștigarea trofeului: 6.000.000 de euro

Cu două victorii și un egal, FCSB a adunat 1,050,000 de euro doar pentru ce a făcut în grupa de Europa League. 

Pe de altă parte, dacă punem la socoteală și sumele adunate în preliminarii, banii din Market-Pool, plus încasările de pe urma vânzării biletelor, FCSB ajunge la aproximativ 10 milioane de euro!

Financiar? Nu zic că a fost extraordinar, eu zic că a fost bun. Până acum, de exemplu, doar din Europa, am încasat vreo 10 milioane”, a confirmat, recent, Gigi Becali.

FCSB, rezultatele înregistrate în grupa de Europa League, 2025-2026

*25 septembrie: Go Ahead Eagles – FCSB 0-1

*02 octombrie: FCSB – Young Boys 0-2

*23 octombrie: FCSB – Bologna 1-2

*6 noiembrie: FC Basel – FCSB 3-1

*27 noiembrie: Steaua Roșie Belgrad – FCSB 1-0

*11 decembrie: FCSB – Feyenoord 4-3

*22 ianuarie: Dinamo Zagreb – FCSB 4-1

*29 ianuarie: FCSB – Fenerbahce 1-1