Elvețienii au jucat în superioritate numerică încă din minutul 12, când Ștefan Târnovanu a fost eliminat după un henț comis în afara careului. Basel a deschis scorul în minutul 19 și a fost egalată în actul secund, dar a revenit la conducere și a terminat meciul, în cele din urmă, la două goluri diferență.
Per total, elvețienii nu au fost de temut, lucru pe care l-au remarcat și jurnaliștii din presa lor. Ei au descris victoria drept ”dezamăgitoare” și au sugerat că trupa lui Ludovic Magnin s-a chinuit în fața campioanei României.
Elvețienii au răbufnit după ce Basel a învins-o pe FCSB. Ce nu le-a convenit
”Shaqiri conduce un Basel dezamăgitor spre victorie. FC Basel a sărbătorit a doua victorie din actuala campanie de Europa League, împotriva celor de la FCSB.
Deși a jucat în superioritate numerică mare parte din meci, Basel a avut mari dificultăți, însă în cele din urmă a obținut victoria datorită unei duble semnate de Xherdan Shaqiri”, a scris Blick.
Basel - FCSB 3-1
Xherdan Shaquiri a deschis scorul în minutul 19, la șapte minute după ce Ștefan Târnovanu a văzut cartonașul roșu. În actul secund, Darius Olaru a restabilit egalitatea în minutul 57.
Elvețienii au revenit însă la conducere în minutul 73, prin Shaquiri, care a îndeplinit o simplă formalitate. Cireașa pe tort a pus-o Salah, nu Mohamed, ci Ibrahim, în minutul 89.