Joi seară, formația dirijată de Elias Charalambous a primit vizita echipei din Serie A pe Arena Națională în Capitală, în a treia etapă din Europa League.
La capătul celor 90 de minute, oaspeții au înregistrat toate cele trei puncte, după ce tabela de marcaj a indicat 2-1 în favoarea Bolognei.
Elias Charalambous ”înțeapă” la conferință după FCSB - Bologna: ”Să verifice, nu de-asta avem VAR?” + Ce spune despre Adrian Șut
La conferința de presă, Elias Charalambous a recunoscut că FCSB a pierdut meciul în startul partidei, în special după eroarea impardonabilă a lui Adrian Șut de la mijlocul terenului.
De asemenea, tehnicianul cipriot al campioanei en-titre a semnalat și că multe decizii de arbitraj care erau 50-50 au fost în defavoarea roș-albaștrilor.
”Am pierdut meciul în primele 10 minute. Am analizat Bologna în ultimele trei zile și am observat că este o echipă care face pressing. Din păcate, la acest nivel, dacă faci greșeli, plătești. Am jucat cu o echipă care evoluează la nivel înalt.
În a doua repriză am încercat să dăm un gol și după am riscat să îl marcăm și pe cel de-al doilea, iar în astfel de situații adversarii au spații. Din păcate nu am reușit să marcăm din nou și meciul s-a terminat.
Bologna a câștigat pe merit, dar multe dintre deciziile arbitrilor de 50-50 au fost în favoarea lor. Când împingi adversarul cu două mâini e fault (n.r. la Bîrligea). Avem VAR, iar în astfel de situații trebuie să ajute arbitrul, să verifice. Deciziile au fost cam împotriva noastră.
(n.r. despre eroarea lui lui Șut) Nu putem să punem toată vina pe Șut, nu contează numele, pierdem ca o echipă și câștigăm ca o echipă. Dacă jucătorii își asumă riscuri, joacă pentru noi.
Acum o să ne concentrăm pe meciul viitor, singurul joc pe care l-am câștigat în Europa a fost în deplasare, deci toate meciurile sunt dificile, dar vom continua să luptăm”, a spus Elias Charalambous după meci.
FCSB - Bologna 1-2
Oaspeții au deschis scorul în minutul nouă al meciului prin Odgaard. Dallinga a majorat diferența la 2-0 în minutul 12.
La pauză, FCSB a făcut două schimbări. Pentru actul secund au fost introduși pe suprafața de teren Florin Tănase și Daniel Bîrligea. Juri Cisotti și Adrian Șut au părăsit meciul.
Bîrligea a micșorat, ulterior, diferența în minutul 54, iar partida s-a încheiat 2-1 în favoarea echipei din Serie A.