FCSB a fost condusă din minutul 30, după golul lui Tagliafico, dar campioana României a reușit să egaleze în minutul 68 prin Alexandru Băluță, intrat la pauză. Imediat după golul încasat, Paulo Fonseca l-a trimis în teren pe Malick Fofana. Atacantul belgian în vârstă de 19 ani a reușit o dublă în minutele 86 și 89, aducând astfel victoria lui Lyon cu 3-1.

Elias Charalambous, după FCSB - Lyon 1-3: "Sunt puțin supărat pentru că puteam obține un rezultat mai bun"

Elias Charalambous consideră că FCSB merita un rezultat mai bun, dar admite că erorile pot face imediat diferența în meciuri contra unor echipe precum Lyon. Antrenorul cipriot spune că a discutat și cu Paulo Fonseca, tehnicianul lui OL, care a recunoscut presiunea exercitată de campioana României.

"Greu de spus. Vreau să încep prin a spune că acești băieți au făcut o treabă excelentă în această seară. Rezultatul nu reflectă realitatea din teren. Am jucat contra unei echipe cu alt buget, cu altă calitate, o echipă de top. În multe momente ale jocului am arătat că noi suntem echipa mare. Așa cum am spus ieri, orice eroare te poate costa. După minutul 85 am primit două goluri care ne-au costat. Am avut ocazii de a marca, tactic am stat foarte bine, iar jucătorii au respectat planul.

Toți suntem triști când pierdem, dar trebuie să înțelegem contra cui am jucat azi. Pot să spun doar că sunt mândru de băieții mei. Au încercat tot ce au putut, dar în astfel de meciuri plătești erorile.

Când dai spații acestor echipe, plătești. Nu putem uita ce au făcut băieții până în acel moment. Efortul lor a fost unul fantastic și n-am nimic rău să le zic. 

Sunt foarte fericit pentru Băluță că a marcat. Avem nevoie de el și de întreaga echipă. E bine pentru el din punct de vedere psihologic. Sunt puțin supărat pentru că puteam obține un rezultat mai bun. Am vorbit cu antrenorul lui Lyon și cu anumiți jucători. Au simțit presiunea exercitată de noi pe parcursul meciului, dar detaliile mici au făcut diferența.

Avem un meci cu Craiova duminică, iar apoi ne vom gândi la meciul retur din Franța", a spus Elias Charalambous, la Prima Sport.

Manșa retur dintre Lyon și FCSB se joacă în Franța, joi, 13 martie, de la ora 22:00.

FCSB - Lyon 1-3

FCSB: Târnovanu – M. Popescu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Baba Alhassan (Chiricheş 46), Şut – Miculescu (M. Ştefănescu 90), Edjouma (Al. Băluţă 46), Cisotti (A. Gheorghiţă 46) - Fl. Tănase (Al. Musi 77). ANTRENOR: Elias Charalambous

OLYMPIQUE LYON: Perri – Maitland-Niles, C. Mata, Niakhate, Tagliafico – Tolisso (Akouokou 90+2), Matic (Thiago Almada 78), Tessmann (Veretout 76), Cherki – Nuamah (M. Fofana 68), Mikautadze (Lacazette 68). ANTRENOR: Paulo Fonseca

Cartonaşe galbene: Şut 11, Miculescu 47

Arbitri: Tobias Stieler - Christian Gittelmann, Mark Borsch

Arbitri VAR: Sören Storks - Robert Schröder

VIDEO Peste 53.000 de fani pe Arena Națională la FCSB - Lyon