Ricardo Cadu a scos la iveală detalii necunoscute despre interesul celor de la Benfica pentru Ianis Hagi. Portughezul a explicat și de ce Ștefan Baiaram nu poate juca la marile echipe lusitane.
„Cu tot respectul, Baiaram nu e jucător de Benfica sau Porto. E un fotbalist bun, dar nu de nivelul acestor echipe. Să fim serioşi, Benfica are în componenţă un campion mondial. Noi am bătut la Roma, pe Manchester în Champions League. Câţi jucători s-au transferat la cluburi de top din acea echipă mare a CFR-ului? Vă spun eu, unul singur, Alvaro Pereira, care s-a dus la Porto. Nu e suficient să joci bine în România ca să ajungi la Porto”, a transmis Cadu, potrivit PrimaSport.
Interesul pentru Ianis Hagi
Fostul oficial al celor de la Pacos de Ferreira a dezvăluit că Benfica Lisabona l-a contactat în urmă cu câțiva ani pentru a cere o părere despre Ianis Hagi.
„Era un jucător care-mi plăcea foarte, foarte mult, dar nu ştiu de ce n-a reuşit să joace la un club mai important. Eu am crezut sincer că va ajunge la o echipă mare. Dar nu s-a întâmplat cum mă aşteptam eu. Nu ştiu, sunt unii jucători care au toate calităţile şi nu reuşesc să ajungă în top”, a mai spus lusitanul.
În prezent, mijlocașul ofensiv în vârstă de 27 de ani evoluează în prima ligă din Turcia, la Alanyaspor. Internaționalul român a semnat cu formația turcă pe 5 septembrie 2025, având un angajament valabil până la 30 iunie 2027.
În actuala stagiune, 2025-2026, Hagi a strâns 22 de apariții, reușind să marcheze 4 goluri și să ofere 2 pase decisive în toate competițiile interne. Cota sa de piață actuală este evaluată la 1,8 milioane de euro.