GALERIE FOTO Paulo Fonseca, în lacrimi la FCSB - Lyon. Momentul în care nu s-a mai putut abține

Paulo Fonseca, în lacrimi la FCSB - Lyon. Momentul în care nu s-a mai putut abține Europa League

Paulo Fonseca, antrenorul lui Lyon, traversează o perioadă foarte complicată chiar în perioada în care echipa sa înfruntă FCSB în optimile de finală din Europa League.

Suspendat 9 luni de Comisia de Disciplină din Franța după comportamentul său agresiv la adresa arbitrului Benoît Millot, Paulo Fonseca poate sta pe bancă doar la meciurile din cupele europene.

Paulo Fonseca, emoționat după gestul jucătorilor lui Lyon din meciul cu FCSB

Pe Arena Națională, Paulo Fonseca a lăcrimat după ce Lyon a deschis scorul contra lui FCSB prin Nicolas Tagliafico, în minutul 30.

Imediat după gol, jucătorii lui Lyon au mers la antrenorul lor, transmițând un semnal de susținere pentru Fonseca într-un moment foarte complicat. Mișcat de acest gest, portughezul a fost surprins lăcrimând la marginea terenului.

Paulo Fonseca, în lacrimi după golul lui Tagliafico din FCSB - Lyon

Foto: Canal +

  • Paulo fonseca 1

Paulo Fonseca va putea sta pe banca lui Lyon doar în Europa League

În prelungirile meciului Lyon - Brest 2-1, Paulo Fonseca a avut o reacție agresivă la adresa lui Benoît Millot. Antrenorul gazdelor s-a îndreptat amenințător către arbitru, a urlat în fața arbitrului și aproape și-a lipit fruntea de cea a centralului.

Miercuri, când se afla la București înaintea partidei cu FCSB, Paulo Fonseca și-a aflat pedeapsa: antrenorul lui Lyon a fost suspendat până pe 30 noiembrie 2025, adică aproape 9 luni. Fonseca nu va putea sta pe bancă, iar până pe 15 septembrie nici măcar nu va avea voie să intre în vestiar înainte de jocuri.

În presa franceză a apărut varianta potrivit căreia suspendarea lui Fonseca ar putea fi extinsă și în competițiile europene, însă această ipoteză pare să nu stea în picioare.

Cu o oră înainte de FCSB - Lyon, L'Equipe scrie că Federația Franceză de Fotbal nu plănuiește să solicite FIFA ca suspendarea lui Paulo Fonseca să fie extinsă și la nivelul competițiilor europene, astfel că antrenorul nu va avea nicio restricție în Europa League și, spre exemplu, va putea sta pe bancă la ambele meciuri ale lui Lyon contra lui FCSB.

Singura variantă în care Federația Franceză de Fotbal va solicita FIFA extinderea pedepsei este cea în care Paulo Fonseca va pleca de la Lyon și va merge să antreneze într-un alt campionat.

VIDEO Tribunele de pe Arena Națională în FCSB - Lyon

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!