Nord-macedonenii au câștigat ambele meciuri împotriva campioanei României, mai întâi la Skopje, scor 1-0, iar mai apoi la București, scor 2-1.
Shkendija a avansat astfel în turul trei preliminar al celei mai importante competiții europene, unde au întâlnit Qarabag. A fost o dominație de putere pentru azeri, care au nimicit-o pe formația din Macedonia de Nord cu 6-1 la general.
Ce a făcut Shkendija în meciul cu Ludogorets din play-off-ul Europa League
Retrogradată în play-off-ul Europa League, Shkendija a dat piept cu Ludogorets din Bulgaria.
Prima manșă s-a jucat în Macedonia, pe stadionul "Toshe Proeski". Gazdele au făcut un meci bun și s-au impus cu 2-1.
Cu toate că au deschis scorul în minutul 17 prin Duarte, bulgarii au fost martori la o "remontada" macedonească, cu goluri semnate de Latifi (35) și Iraimi (60).
Astfel, Shkendija este cu un pas mai aproape de grupa unică Europa League. Meciul retur este săptămâna viitoare, în Bulgaria, cu ora de începere la 20:30.