Ardelenii vor continua acum în play-off-ul Conference League. Acolo se vor înfrunta cu suedezii de la BK Hacken pentru un loc în faza principală.
A Bola a remarcat un singur jucător de la CFR Cluj după returul cu Braga
Jurnaliștii din Portugalia au remarcat un singur jucător de la CFR Cluj, după returul de la Braga. Acesta a fost portarul Otto Hindrich (23 de ani).
"Braga a câștigat cu 2-0 prin două goluri marcate de Rodrigo Zalazar, într-un meci pe care gazdele l-au controlat de la început până la sfârșit. Românii au fost prea fragili în această partidă de la Pedreira. Victoria este pe deplin meritată. După pauză, elevii lui Carlos Vicens au controlat fiecare moment al jocului, fără a permite adversarilor să se apropie de poarta lor.
Braga a mai avut ocazii să înscrie și alte goluri. Portarul român a intervenit salvator în mai multe rânduri. În alte rânduri, CFR Cluj a fost salvată după ce arbitrul asistent a acordat ofsaid", a scris A Bola.
CFR Cluj va evolua în play-off-ul Conference League
CFR Cluj a fost eliminată din Europa League, dar mai are o șansă de a evolua în această toamnă în cupele europene. Urmează "o dublă" decisivă cu BK Hacken, în play-off-ul Conference League.
Suedezii au fost și ei eliminați din Europa League. Brann a trecut de Hacken în turul 3 preliminar din Europa League, scor 2-1 la general.
Hacken este, la prima vedere, un adversar accesibil pentru echipa lui Dan Petrescu. Are un lot cotat la 20 de milioane de euro, sub cel pe care îl are CFR Cluj la dispoziție, evaluat la 31 de milioane de euro.
Campionatul din Suedia este în plină desfășurare, iar Hacken se află pe locul zece după 19 etape, cu 23 de puncte. Pe plan intern, lucrurile nu stau strălucit pentru următoarea adversară a CFR-ului, care nu a mai câștigat de patru etape.
În istoria sa, Hacken a ajuns o singură dată în grupele unei competiții europene. Suedezii s-au calificat în grupa din UEFA Europa League în sezonul 2023-2024, acolo unde a avut înfrângeri pe linie cu Bayer Leverkusen, Qarabag și Molde.