VIDEO Nicolae Stanciu trage semnale de alarmă! Cine poate să spulbere visul României la EURO 2024

Nicolae Stanciu EURO 2024 Ucraina EURO 2024 Nicolae Stanciu / Captură PRO TV
Ionuț Stoica
Data publicarii: Luni 17 Iunie 2024, 08:28
Data actualizarii: Luni 17 Iunie 2024, 08:29

România va debuta la EURO 2024 împotriva selecționatei Ucrainei, luni, de la ora 16:00.

Căpitanul echipei naționale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a declarat, duminică, într-o conferință de presă susținută la Munchen, că echipa Ucrainei este una de temut, cu jucători ofensivi capabili să facă diferența în orice moment. 

Stanciu: "Nu știu dacă au vreo verigă slabă"

Declarația vine înaintea debutului tricolorilor la Campionatul European din Germania, împotriva selecționatei Ucrainei, programată pentru luni, la ora 16:00, LIVE pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO.

  • Nicolae Stanciu / Captură PRO TV

Stanciu a scos în evidență forța colectivă cât și pe cea individuală a adversarilor.

„Nu ştiu dacă ucrainenii au vreo verigă slabă, adică vreun jucător anume... cert este că formează o echipă bună, au demonstrat asta în ultimele lor meciuri oficiale, cele de la baraj, când au reuşit mereu să revină după ce au fost conduşi”, a declarat Stanciu.

Stanciu, care a participat și la EURO 2016, a prefațat prima încleștare cu optimism și determinare. Căpitanul a recunoscut că simte tensiunea și emoția momentului: 

„Individual, oricare dintre jucătorii lor ofensivi poate face diferența într-un meci. Cu cât se apropie meciul, tensiune şi emoție vom simți toți, dar ne-am pregătit pentru acest moment, e locul unde ne doream şi merităm să fim şi cred că vom fi bine mâine”, a continuat căpitanul naționalei.

Nicolae Stanciu: "Pentru suporteri ne dorim să facem un European cât mai bun!"

Stanciu a subliniat, de asemenea, importanța susținerii fanilor români și dorința echipei de a juca pentru suporteri și pentru țară.

 „Am văzut imagini cu fanii români din Munchen şi vrem să le mulțumim pe această cale pentru că am înțeles că vor veni în număr foarte mare la meci. Ne dorim să îi facem fericiți, pentru ei jucăm, pentru țara noastră. Pentru suporteri ne dorim să facem un European cât mai bun”, a concis Nicolae Stanciu.

Confruntarea de luni de la Munchen marchează un moment crucial pentru România, care speră să înceapă cu dreptul această ediție a Campionatului European și să aducă bucurie fanilor.

România la EURO 2024

Campionatul European din Germania 2024 se va disputa în perioada 14 iunie - 14 iulie și va fi transmis în exclusivitate pe PRO TV, PRO ARENA și VOYO. Cele mai importante faze vor putea fi revăzute pe site-ul SPORT.RO.

  • PORTARI: Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 21/0), Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0));
  • FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 17/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 7/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 17/0), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 20/1), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia, 27/2), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 35/2);
  • MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 17/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 18/0), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 37/4), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 55/3), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 70/14), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Darius OLARU (FCSB, 18/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 24/7), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 21/4), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 35/5), Florinel COMAN (FCSB, 15/1);
  • ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 11/2), George PUȘCAȘ (Bari | Italia, 42/11), Denis ALIBEC (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 2/0).
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!