Ecuația din Grupa A s-a încheiat, chiar dacă miercuri se va disputa ultimul meci, dintre CSM Slatina și Metaloglobus. Partida nu va influența, însă, ecuația finală a echipelor calificate în fazele eliminatorii.
FC Argeș a câștigat cu 2-1 la Mioveni cu Dumbrăvița și s-a calificat de pe primul loc în sferturi, cu un parcurs perfect, cu nouă puncte din tot atâtea posibile.
Al doilea loc a fost ocupat de CFR Cluj, care și-a menținut locul doi după 1-1 în Gruia cu Rapid. Giuleștenii sunt eliminați și pierd primul obiectiv al anului.
Grupa A, după trei etape:
- 1. FC Argeș - 9 puncte
- 2. CFR Cluj - 5 puncte
- 3. Rapid - 4 puncte
- 4. Dumbrăvița - 3 puncte
- 5. Metaloglobus - 1 punct
- 6. CSM Slatina - 0 puncte
Pentru CFR Cluj și Rapid urmează alte două deplasări pentru meciurile din campionat. Ardelenii se vor deplasa la Sibiu pentru meciul cu Hermannstadt, iar Rapid la Constanța pentru duelul cu Farul.