Ce a spus Ilie Dumitrescu despre formula de start folosită de FCSB în meciul cu FC Bihor

FC Bihor - FCSB Cupa Romaniei Ilie Dumitrescu Cupa Romaniei Ilie Dumitrescu
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 Septembrie 2023, 20:52
Data actualizarii: Miercuri 27 Septembrie 2023, 20:55

FC Bihor - FCSB e LIVE TEXT de la ora 21:00.

Cele două cluburi se vor înfrunta miercuri seară de la ora 21:00 în prima etapă a grupelor Cupei României la Oradea, în județul Bihor, pe stadionul „Iuliu Bodola”.

Ce a spus Ilie Dumitrescu despre formula de start folosită de FCSB în meciul cu FC Bihor

Ilie Dumitrescu, fost internațional român, a vorbit despre formula de start folosită de Elias Charalambous, antrenorul principal al roș-albaștrilor, împotriva bihorenilor. Analistul TV e curios de Cristi Ganea, fotbalistul transferat de FCSB în perioada de mercato din vară, care-și va face debutul în Cupa României.


Echipele de start

  • FC Bihor: Pînzariu - Paublusztig, Sg. Jurj, Ioviță, Sorian, Farcaș, Gunie, Ban, Bactăr, Jurj, Vasile
  • FCSB: Vlad - Crețu, Ngezana, Haruț, Ganea - Djokovic, Lixandru, Gogescu - Radaslavescu, Miculescu, Oct. Popescu

„E diferență foarte mare... Chiar și cu cei care nu au jucat foarte multe minute. E interesant să-l vedem pe Ganea la lucru. Uite, pe Lixandru, în poziția de mijlocaș la închidere, cu Gogescu și Djokovic mai avansați. Radaslavescu în dreapta... Nu știu dacă asta e formula (4-3-3), poate fi un 4-3-1-2”, a spus Ilie Dumitrescu la televiziunea DigiSport.

FC Bihor - FCSB, înainte de meciul direct

Duelul dintre formația din Liga 3 și vicecampioana României se anunță a fi unul spectaculos și se dispută cu casa închisă, după ce biletele au fost epuizate imediat ce au fost puse la vânzare. FC Bihor este neînvinsă în acest sezon, având patru victorii și o remiză în campionat și trei victorii în Cupa României. 

De cealaltă parte, vicecampioana vine după patru meciuri consecutive fără înfrângere și are un singur meci pierdut în acest sezon pe plan intern, cu UTA Arad, scor 1-2. FCSB joacă al patrulea meci în unsprezece zile și ieșit neînvinsă în precedentele trei, venind după victoria zdrobitoare cu Sepsi Sf. Gheorghe, scor 5-2. 

  • Ultima dată, cele două echipe s-au întâlnit în Liga 1 în sezonul 2003/04, când FCSB s-a impus în ambele partide
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!