„Nu întotdeauna bugetul joacă!” Dani Coman le dă șanse roș-albaștrilor în duelul cu West Ham United 

FCSB Dani Coman West Ham United Conference League
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Joi 08 Septembrie 2022, 08:25
Data actualizarii: Joi 08 Septembrie 2022, 08:26

West Ham - FCSB, partidă contând pentru grupa B din Conference League, se joacă la Londra, joi, de la ora 22:00, ÎN DIRECT pe PRO TV și VOYO.

Roș-albaștrii încep în forță faza grupelor din UEFA Europa Conference League, cu un duel în deplasare cu West Ham United. Gruparea engleză este și cel mai dificil adversar al grupei B, din care mai fac parte și Anderlecht și Silkebor. 

Deși nu este văzută drept favorită în duelul cu „ciocănarii”, Dani Coman consideră că FCSB are șanse să le facă față englezilor. Fostul portar s-a „duelat” cu West Ham United, din postura de oficial, în perioada în care se afla la Astra Giurgiu și spune că lotul FCSB-ului ar putea face față echipei engleze. 

Dani Coman, încrezător în FCSB în duelul din Londra 

Fostul portar a analizat recent duelul vicecampioanei României din prima etapă a grupelor și le-a dat speranțe fanilor roș-albaștrilor. 

„Eu cred că se poate. FCSB are un lot foarte bun, un antrenor tânăr care se pregăteşte foarte bine, dacă vor avea şansa sunt convins că vor scoate un rezultat favorabil. 

Sunt echipe mult mai mari, peste nivelul campionatului nostru, aşa e si West Ham, aşa a fost şi pe timpul nostru când i-am scos, cu siguranţă şi acum au un buget mult mai mare decât FCSB, dar nu întotdeauna bugetul joacă!”, a declarat Dani Coman după meciul amical caritabil Liga Legendelor, disputat la Slobozia. 

Lotul FCSB-ului pentru meciurile din grupele Conference League

Portari: Ștefan Târnovanu, Andrei Vlad, Răzvan Ducan

Fundași: Valentin Crețu, Joyskim Dawa, Denis Haruț, Joonas Tamm, Florin Achim, Radu Boboc, Alexandru Pantea, Rachid Bouhenna, Risto Radunovic, Sorin Șerban

Mijlocași: Adrian Șut, Octavian Popescu, Matei Tănasă, Malcom Edjouma, Marco Dulca, Răzvan Oaidă, Darius Olaru, Alexandru Musi, Eduard Radaslavescu, Andrei Cordea

Atacanți: Andrea Compagno, Bogdan Rusu, Florinel Coman, David Miculescu, Ianis Stoica

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!