Ararat-Armenia, locul 2 în ultima ediție de campionat și câștigătoare a Supercupei Armeniei în luna aprilie, va fi adversara Universității Cluj în turul 2 preliminar din UEFA Conference League.
Meciul tur se va disputa la Erevan, pe 24 iulie, iar returul o săptămână mai târziu, pe Stadionul "Municipal" din Sibiu. Cluj Arena nu va fi disponibilă pentru meciuri de fotbal la momentul respectiv.
Universitatea Cluj, posibil duel cu Sparta Praga în turul 3 al Conference League
Dacă pentru Universitatea Cluj este o revenire în cupele europene după o pauză de 53 de ani, Ararat-Armenia s-a înființat în urmă cu doar opt ani, în 2017, dar are deja patru trofee în palmares: două titluri naționale (2019, 2020), o Cupă a Armeniei (2024) și două Supercupe (2020, 2025).
Ararat-Armenia nu a jucat niciodată în grupele unei competiții europene. Cel mai bun rezultat l-a înregistrat în sezonul 2019/2020 - play-off de Europa League, unde a fost eliminată de Dudelange. Vara trecută, Ararat-Armenia a evoluat în Conference League: în turul 2 preliminar a eliminat Zimbru Chișinău (6-1, la general), iar în turul 3 a cedat contra maghiarilor de la Puskás Akadémia (3-4, la general).
În turul 3, Universitatea Cluj poate întâlni învingătoarea din dubla FK Aktobe - Sparta Praga, dacă va trece de turul secund.
Cel mai bine cotați jucători din lotul Spartei Praga
Așadar, teoretic, clubul din Ardeal va da peste formația din Cehia, dacă sunt îndeplinite cele două criterii, să acceadă în faza următoare, iar Sparta Praga să învingă. Dacă va da peste clubul din capitala Cehiei, atunci Universitatea Cluj va vedea care îi este nivelul contra unei formații obișnuite cu competițiile europene.
Sparta Praga este de 14 ori campioana Cehiei, dar nu a mai cucerit trofeul din stagiunea 2023-2024. Are un lot cotat la 76.8 milioane de euro, cu nume deloc străine fotbalului românesc.
Cel mai bine cotat fotbalist din lotul Spartei Praga este Lukas Haraslin, o extremă stânga în vârstă de 29 de ani, din Slovacia, care valorează 7.5 milioane de euro! A venit la echipă în 2021, de la Sassuolo, pentru 1.5 milioane de euro, iar în trecut a mai fost legitimat la Lechia Gdansk (Polonia), dar și la formațiile under ale Parmei.
În sezonul trecut a marcat de 14 ori și a oferit șase pase decisive, în 36 de partide.
Kaan Kairinen este al doilea cel mai bine cotat jucător din echipă. Este mijlocaș central din Finlanda, are 26 de ani și o cotă de piață de 5.5 milioane de euro. A venit la Sparta Praga la începutul anului 2023, de la Lillestrom (Norvegia), în schimbul a 1.5 milioane de euro. A mai fost legitimat la FC Midtjylland sau Skive IK, ambele din Danemarca, dar și la HJK Helsinki sau FC Inter, ambele din Finlanda.
În stagiunea 2024-2025, el a evoluat în 45 de jocuri, a marcat de două goluri și cinci pase decisive!
Albion Rrahmani poate reveni în România, pentru duelul cu U. Cluj
Al treilea cel mai bine cotat fotbalist din lotul cehilor este atacantul kosovar Rrahmani, în vârstă de 31 de ani, achiziționat chiar din Superliga României, de la Rapid, în vara anului trecut, pentru 5 milioane de euro. Aceasta și este cota de piață a lui Rrahmani, 5 milioane de euro.
În sezonul trecut, fostul atacant al Rapidului a adunat 37 de partide pentru Sparta Praga, a marcat de 11 ori și a oferit trei pase decisive.
Brian Priske, antrenor cu realizări la Sparta Praga
Sparta Praga este antrenată de un tehnician din Danemarca, Brian Priske, în vârstă de 48 de ani, care a preluat recent echipa, în luna iulie, după jumătate de sezon petrecut în Olanda, la Feyenoord. Însă, anterior, în perioada iulie 2022 – iunie 2024, el a mai condus Sparta Praga.
A cucerit cinci trofee în carieră, trei fiind cu Sparta Praga, două gigluri (2022-2023 și 2023-2024), dar și o Cupă a Cehiei (2023-2024).








