Reacția presei din Italia, după Lazio - CFR Cluj 1-0: "10 oameni, suficienți să dominăm! Românii, niciodată periculoși"

Lazio CFR Cluj Conference League Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 17 Februarie 2023, 00:15
Data actualizarii: Vineri 17 Februarie 2023, 00:15

CFR Cluj a pierdut manșa tur cu Lazio, de pe Stadio Olimpico, scor 0-1, în 16-imile de finală ale UEFA Europa Conference League.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Ciro Immobile, în minutul 45+4. Golgheterul lui Lazio a punctat cu un șut superb din interiorul careului, după o centrare surprinzătoare a lui Felipe Anderson.

CFR Cluj a jucat în superioritate numerică din minutul 15, după eliminarea lui Patric pentru un fault din postura de ultim apărător asupra lui Krasniqi. Totuși, echipa lui Dan Petrescu a avut o posesie inferioară (44%) și un singur șut pe poartă (față de cele 5 ale lui Lazio).

Ce scrie presa din Italia după victoria lui Lazio contra lui CFR Cluj

Gazzetta dello Sport: "Immobile, ce capodoperă! În 10 oameni, Lazio învinge Clujul și vede optimile. Cu Patric eliminat după un sfert de oră, românii nu au fost niciodată periculoși. Au avut un om în plus, dar nu s-a văzut deloc. În repriza secundă, Lazio a controlat meciul și a avut și câteva șanse de a-și dubla avantajul. Pe 23 februarie, echipa lui Sarri merge în România pentru a încheia conturile și a obține accesul în optimi"

TMW: "10 oameni, suficienți ca Lazio să domine Clujul. Immobile se întoarce și se încheie 1-0 pe Olimpico. Echipa lui Maurizio Sarri a fost tot timpul în control, nu a cedat deloc, în ciuda faptului că a fost în inferioritate numerică după 15 minute"

Corriere dello Sport: "Lazio învinge și convinge. 1-0 pe Olimpico după un gol minunat al lui Immobile, la finalul primei reprize. Clujul nu a pus pericol, în ciuda eliminării lui Patric din minutul 15"

Returul dintre CFR Cluj și Lazio este programat joia viitoare, de la ora 19:45, în Gruia, LIVE pe Pro Arena și VOYO.

VIDEO Golul lui Ciro Immobile din Lazio - CFR Cluj 1-0

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!