Reacția lui Ilie Dumitrescu după eliminarea lui CFR Cluj din Conference League

Ilie Dumitrescu CFR Cluj Conference League Lazio Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 23 Februarie 2023, 21:50
Data actualizarii: Joi 23 Februarie 2023, 21:49

CFR Cluj a fost eliminată în 16-imile de finală ale Conference League, după 0-0 contra lui Lazio, pe teren propriu. În manșa tur, italienii s-au impus cu 0-0.

Campioana României a avut o prestație onorabilă în Gruia, însă nu a reușit să marcheze, chiar dacă a avut câteva ocazii importante de a înscrie. Cea mai importantă șansă i-a aparținut lui Ernal Krasniqi, care a șutat puțin pe lângă poartă din interiorul careului, în prima repriză.

Reacția lui Ilie Dumitrescu după eliminarea lui CFR Cluj din Conference League

În ciuda eliminării, Ilie Dumitrescu a rămas impresionat de evoluția lui CFR Cluj. Fostul internațional a lăudat ideea tactică a lui Dan Petrescu și faptul că formația din Gruia a pus probleme pe faza ofensivă.

"Mie mi-a plăcut foarte mult cum a arătat CFR, la modul că a pus probleme pe faza ofensivă. Sistemul ăsta 4-4-2 a reușit să pună presiune pe adversr cu cele două vârfuri. S-a evitat jocul direct, am câștigat foarte mult pe mingea a doua. A fost și o ocazie importantă a lui Krasniqi în prima repriză. Acolo cred că a fost un moment în care cred că puteam fructifica și să dăm consistență la acea fază. Krasniqi n-a interpretat rău faza, dar când îți pui mingea pe piciorul mai puțin bun... asta a făcut ca mingea să se ducă pe lângă poartă. A mai fost o situație cu Kolinger. Am fost în joc și am avut și o organizare bună de joc. Am pus probleme.

L-au avut pe Felipe Anderson, pe Immobile, pe Luis Alberto. Echipa noastră a reușit să-i blocheze foarte bine, trei jucători supervaloroși. A mai fost o reacție foarte ună a lui Sarri, îl scoate pe Luis Alberto și îl bagă pe Cataldi la mijloc. Acolo a fost o mutare inteligentă. Apoi vine și eliminarea lui Muhar, când nu mai aveam multe speranțe. Ei au reușit doar printr-un contraatac al lui Immobile, cu Scuffet, când a scos-o de peste tot", a spus Ilie Dumitrescu, la Digisport.

După eliminarea din Conference League, CFR Cluj se concentrează la Liga 1, unde ocupă locul 2 cu patru runde înainte de finalul sezonului regulat, și Cupa României, unde echipa este calificată în sferturile de finală.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!